Premierul Viorica Dăncilă, mesaj de Ziua Intenaţională a Persoanelor Vârstnice

Viorica Dăncilă, prim-ministrul României a transmis în această dimineaţă, un mesaj pentru seniorii români, cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice:

“Stimați seniori,
Dragi români,
 
Mă adresez dumneavoastră cu tot respectul cuvenit generației părinților și bunicilor noștri, de a căror înțelepciune și echilibru societatea românească are nevoie mai mult decât oricând.
 
Ați avut o contribuție esențială la definirea României de astăzi, aveți un cuvânt greu de spus pentru evoluția României de mâine. Dumneavoastră sunteți cei mai în măsură să ne îndrumați pe drumul corect, al echilibrului, unității și respectării valorilor morale.
 
Vă datorăm recunoștință, dar și o viață demnă, decentă, lipsită de griji.
 
Când am preluat guvernarea, ne-am angajat să îmbunătățim viața românilor. Măsurile pe care le-am adoptat până acum produc deja efecte benefice, inclusiv pentru persoanele în vârstă.   
 
Prin creșterea în mai multe etape a punctului de pensie, seniorii României au în prezent pensii mai mari în medie cu 55% față de acum trei ani. Dacă la finalul anului 2016 pensia medie era de 885 de lei, în prezent a ajuns la 1368 de lei.
 
Am găsit resursele financiare necesare pentru a majora pensiile și vă asigur că există fonduri pentru a continua aceste creșteri, așa cum am promis.  
 
Mai mult, ținând cont de problemele specifice persoanelor vârstnice, am luat măsuri în plus pentru a le asigura accesul la serviciile de sănătate. De la 1 septembrie anul acesta, am modificat plafonul astfel încât mai mulți pensionari să beneficieze de medicamente compensate în cuantum de 90%.


 
Guvernul este determinat să pună în practică angajamentele asumate.  Din respect față de români, am considerat necesar ca și ceilalți lideri politici să își ia angajamentul că nu vor tăia pensiile și salariile dacă vor veni la guvernare. Este regretabilă atitudinea partidelor de opoziție care au refuzat să semneze Pactul pentru bunăstarea românilor, dar mă bucură susținerea și sprijinul oamenilor, celor în a căror slujbă suntem.
 

Mi-aș dori ca și dumneavoastră, pensionarii, să îmi fiți aproape, pentru că în Guvernul României aveți întotdeauna un partener de dialog.
 
Cu prilejul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, vă urez sănătate tuturor și să ne binecuvântați cât mai mulți ani cu experiența și înțelepciunea dumneavoastră!”, a transmis Viorica Dăncilă în comunicatul de presă.

Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2764

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2985

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3293

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2856

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2062

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1556

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3378

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3358

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2083

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2389

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15779

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3492

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2592

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2501

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5098