Presupusul prejudiciu - 125 de milioane de lei Începe procesul Regiei de Drumuri conduse de Gâmbuţeanu împotriva Curţii de Conturi (documente)

În luna ianuarie, Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa înregistra la Tribunalul Constanţa un dosar în materie de contencios administrativ şi fiscal, solicitând suspendarea executării unor acte administrative: Decizia nr. 71/12.08.2014 şi Încheierea nr. 1/09.01.2015. Acţiunea RAJDP Constanţa era îndreptată împotriva Curţii de Conturi a României, dar şi a Camerei de Conturi Constanţa, care au calitatea de pârâţi în acest dosar cu număr unic 510/118/2015. Abia ieri a avut loc primul termen de judecată. Completul de judecată a decis însă amânarea cauzei până la data de 12 mai, „pentru a se studia conţinutul înscrisurilor depuse de pârâtă“, se arată în încheierea de şedinţă.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta Decizia nr. 71/12.08.2014 şi Încheierea nr. 1/09.01.2015, cu privire la care RAJDP solicită suspendarea executării, exact în forma în care ele au fost depuse la dosarul înregistrat la Tribunalul Constanţa. Tot aici puteţi consulta şi sinteza acţiunii de control desfăşurate la RAJDP Constanţa anul trecut.
 
Cât despre neregulile sesizate de auditorii Curţii de Conturi în urma controlului efectuat, în cele din urmă, la RAJDP Constanţa, puteţi citi mai multe pe ZIUA de Constanţa:

Detalii surprinzătoare scoase la iveală de Curtea de Conturi. RAJDP Constanţa a rămas fără banii Consiliului Judeţean 

File din raportul Curţii de Conturi: Cum a „poftit“ Consiliul Judeţean RAJDP-ul să facă investiţii la Herghelia Mangalia (documente)

În vizorul Curţii de Conturi: RAJDP-ul a „sifonat“ banii CJC-ului pe drumuri publice (document)

File din raportul Curţii de Conturi: Cum a înavuţit RAJDP Constanţa firma colegilor de dosar ai lui Constantinescu şi ai lui Gâmbuţeanu (documente+rechizitoriu)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Conturi a îngropat Regia. Salvarea RAJDP stă tot în mâinile Consiliului Judeţean Constanţa

10 Mar 2016 3209

Știripesurse.ro Curtea de Conturi a dat pe mâna organelor de urmărire penală RAJDP Consatanța

22 Feb 2016 5000

Fraude de sute de milioane de lei, trimise procurorilor de Camera de Conturi. RAJDP Constanţa, în topul celor mai mari prejudicii (document)

12 Feb 2016 4215

„RAJDP se află într-o groapă din care nu mai poate ieşi“ Scandal între consilierii judeţeni şi Gâmbuţeanu - „Daţi-vă demisia!“ (document)

17 Jul 2015 3320

Ecuaţie cu Popa şi Coman Cum a închiriat RAJDP-ul utilaje inexistente de la firme „specializate“ pentru lucrările de drumuri (II-document)

08 Apr 2015 5681

De la societăţi fără angajaţi Cum a închiriat RAJDP-ul utilaje inexistente de la firme „specializate“ pentru lucrările de drumuri (document)

02 Apr 2015 4302

Găselniţă marca RAJDP Regia lui Gâmbuţeanu a găsit o nouă formă de a atribui contracte firmei administrate de Titi Giurcă

12 Mar 2015 4187

File din raportul Curţii de Conturi Angajaţii RAJDP ar fi primit nelegal tichete cadou însumând aproape 1,5 milioane de lei (document)

19 Feb 2015 2845

File din raportul Curţii de Conturi Cum a „poftit“ Consiliul Judeţean RAJDP-ul să facă investiţii la Herghelia Mangalia (documente)

18 Feb 2015 3789

File din raportul Curţii de Conturi Cum a înavuţit RAJDP Constanţa firma colegilor de dosar ai lui Constantinescu şi ai lui Gâmbuţeanu (documente+rechizitoriu)

17 Feb 2015 4705

Detalii năucitoare din raportul Curţii de Conturi. Prejudicii estimate la peste 125 de milioane de lei în gestiunea RAJDP Constanţa (document)

16 Feb 2015 6301

Cum a intrat Adrian Gâmbuţeanu în atenţia procurorilor Curtea de Conturi, fără permis de trecere în sediul RAJDP

08 Oct 2014 2518

De la Nicuşor Constantinescu, şeful CJC „Plăţi nelegale către RAJDP“ - 1.300.000 de lei, plecaţi cu „Caravana estivală“ (documente)

09 Jul 2014 3038

De la Nicuşor Constantinescu, şeful CJC Proiectarea oborului de la Ghindăreşti, plătită de două ori (documente + rechizitoriu)

02 Jul 2014 3875