Primăria Constanța continuă lucrările de reabilitare a locurilor de joacă din oraş (galerie foto)


O altă săptămână, alte locuri de joacă finalizate sau la care lucrările de reabilitare/reamenajare sunt aproape de finalizare.

Echipele societăților care au sarcina de a reabilita și moderniza spațiile destinate celor mici au profitat de vremea frumoasă din ultima săptămână și au finalizat lucrările de turnare a covorului antitraumă pe strada Traian bl A4-A5, iar pe bulevardul 1 Decembrie 1918 la intersecția cu strada Traian a fost turnat primul strat, urmând și cel de-al doilea după ce primul se va usca.

Amintim că suprafața de cauciuc este turnată în două straturi.

Grosimea fiecăruia este dată de înălțimea elementelor de joacă. Astfel, dacă toboganul, spre exemplu, are o înălțime de maximum 2 metri, atunci stratul destinat atenuării șocurilor va avea o grosime de 28 mm. Așa se face că la spațiile de joacă la care se lucrează acum se toarnă un strat de 30 mm. La acesta se adaugă un strat de uzură, frumos colorat, de 20 mm.

Săptămâna viitoare vor fi turnate primul și al doilea strat de cauciuc la spațiul de joacă de pe strada Dispensarului, bl. 24a/24b, și de la miniterenul de sport de pe strada Năvodului, urmând ca lucrări similare să se realizeze și la cel din parcul de la Teatrul Oleg Danovski.

Revenim cu apelul către toţi locuitorii oraşului să nu intre în spațiile de joacă, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări și de a menține curate pentru sănătatea copiilor noștri.

Vă mulțumim pentru înțelegere!


Sursa foto: Primăria Municipiului Constanța 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

04 Oct, 2019 14:39

Cum naiba se apuca de treburi exact cand urmeaza campania electorala...au cu ce realizari sa se laude in campanie

Articole asemanatoare

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 546

Au fost emise autorizațiile de construire Două locuri noi de joacă, amenajate în Constanța. Iată unde vor fi situate

14 Apr 2024 718

Cumpărări directe Constanța Seaside Playgrounds SRL va amenaja un loc de joacă în Parcul Terapeutic Techirghiol. Contract de peste 700.000 lei (DOCUMENTE)

28 Mar 2024 505

Primăria Năvodari repară locul de joacă din Parcul Ion Dobre. Ce societate se va ocupa de lucrări (DOCUMENT)

26 Mar 2024 624

Ședință CLM Constanța Este așteptată aprobarea devizului general actualizat pentru investiția care vizează amenajarea de noi locuri de joacă în municipiu (DOCUMENT)

24 Mar 2024 704

Adolescenți surprinși în timp ce vandalizau un loc de joacă din Constanța! (FOTO)

12 Mar 2024 628

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 626

Farul Constanța, partidă cu FC Botoșani, decisivă pentru accederea în play-off Ionuț Vînă - „E un meci cât un sezon“ (VIDEO)

06 Mar 2024 1492

Firme Constanța Valentin-Viorel Oiţă-Bucur, patronul Save & Self Security SRL, s-a retras din firma Loc de Joaca Ray-Tan SRL

05 Mar 2024 558

Știri Constanța Noi locuri noi de joacă moderne pentru copii din Constanța. Iată unde sunt situate

23 Feb 2024 1613

Licitații Constanța Spațiile verzi și locul de joacă aferente Grădiniței „Voinicelul” din Cernavodă vor fi reabilitate (DOCUMENT)

20 Feb 2024 586

Primăria Cernavodă caută o firmă care va moderniza spațiile verzi și locul de joacă de la Grădinița nr.4 (DOCUMENT)

19 Feb 2024 543

Loc de joacă finalizat în orașul Murfatlar din județul Constanța

04 Dec 2023 766

În Constanța Imagini incredibile surprinse cu drona, în Faleză Nord, la acoperișul prăbușit peste un loc de joacă (FOTO+VIDEO)

20 Nov 2023 1789

Știri Constanța Municipiul Constanța va mai avea încă 34 de locuri de joacă!

10 Nov 2023 848