Primăria Constanța explică în sfârșit de ce a reziliat proiectul de „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al municipiului - etapa II”




ZIUA de Constanța vă anunța în exclusivitate pe 29 aprilie a.c. despre rezilierea de către Primăria Constanța a contractului de “Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanta - etapa II" și implicit despre pierderea fondurilor europene pentru acest proiect.

Facem mențiunea că cotidianul nostru a solicitat un punct de vedere de la autorități, pe care nu l-am primit până în momentul acestui comunicat de presă.

La o săptămână distanță primăria recunoaște rezilierea și vine o explicații pe care le redăm mai jos:


Cu privire la proiectul de “Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanta - etapa II", facem următoarele precizări:  
 
1. Proiectul a fost accesat din lista de rezervă a Programului Operațional Regional, fiind finanțat din economiile rezultate în urma procedurilor de licitaţie. Proiectul a fost depus spre finanțare pe data de 28.03.2019, iar contractul de finanțare a fost semnat în data de 22.02.2021.  
2. Obținerea cu întârziere a avizelor solicitate prin Certificatul de urbanism, a atras de la sine întârzieri în obținerea Autorizației de construire. Din această cauză a fost întârziată elaborarea Proiectului tehnic de execuție și, pe cale de consecință, organizarea procedurii de achiziție a execuției lucrărilor și contractarea acestora s-au făcut cu întârziere.  
3. Procedura de achiziție s-a făcut prin licitație deschisă. La procedură s-au înscris șapte operatori economici. Ofertele depuse au fost foarte complexe și au necesitat o evaluare amănunțită din partea comisiei care a fost nevoită să organizeze mai multe runde de clarificări pentru o evaluare corectă a ofertelor. Pe data de 01.08.2022 unul dintre operatorii economici a cărui oferta n-a fost declarată câștigătoare a depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Având în considerare complexitatea dosarului, CNSC a decis pe data de 16.09.2022 prelungirea soluționării contestației cu încă zece zile.  

4. Demararea contractului de execuție a avut următoarele etape:  
•        s-a modificat durata de execuție a contractului cu 10 luni și de la 24 s-a ajuns la 14 ca urmare a prelungirii duratei de obținere a Autorizației de Construire;  
•        ordinul administrativ prin care Supervizorul a notificat data de începere, respectiv 07.11.2022 a fost emis cu întârziere;  

•        La debutul execuției proiectului Antreprenorul a notificat beneficiarul cu privire la existenta unor rețele de utilități pe șantier, care sunt amplasate la adâncimi superficiale în afara prescripțiilor și normativelor tehnice sau pe trasee diferite față de conținutul avizelor obținute de la entitățile avizatoare;  
•        Închiderea temporară a amplasamentului de depozitare a deșeurilor provenite din lucrările de constructii gestionat de UAT municipiul Constanta, locație indicată în certificatul de urbanism.  
•        Principalul motiv de renunțare a fost cel reprezentat de costurile aferente transportului și depozitării deșeurilor provenite din lucrările de construcții care au crescut cu aproximativ 3000% fața de prețurile ofertate de Antreprenor. Prețul cu care a fost adjudecată lucrarea care era stipulat în contractul de execuție s-a mărit cu aproximativ 27 % faţă de prețurile ofertate de antreprenor. În concluzie Antreprenorul a sesizat această vulnerabilitate și a adus la cunoștință beneficiarul că în urma creșterilor prețurilor nu se mai încadrează în valoarea licitată.  

5. Un alt motiv este contestația și anularea regulamentului de acces în zona Peninsulară, corelat cu Obiectivul proiectului – transformarea tuturor străzilor cuprinse în proiect în străzi pietonale, cu asigurarea accesului doar pentru autovehiculele serviciilor de urgență (pompieri, salvare, poliție) a condus la reanalizarea oportunității demarării acestuia. Fără un regulament de acces în zonă, care să interzică accesul autovehiculelor, nu se puteau atinge obiectivele și indicatorii proiectului.  

 
Citește și:

Primăria Constanța tace! Fondurile europene pentru „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța - etapa II” au fost pierdute


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța O nouă clădire de pe strada Callatis din Zona Peninsulară va fi reabilitată!

20 Sep 2023 838

Ministerului Apărării ucrainean „Ucraina a preluat controlul asupra Vîşki Boika (Turnurile Boiko)“

11 Sep 2023 550

Incendiu în Zona Peninsulară - Intervenția pompierilor, îngreunată de crengi netăiate și stâlpișori (FOTO-VIDEO)

05 Sep 2023 859

Atenție! Se oprește apa! Vezi dacă ești afectat

18 Aug 2023 940

Istoria Dobrogei - Bibliografie Polibiu (sec. II î. H.) - „Istorii”

28 Jul 2023 2341

Istoria Dobrogei - Bibliografie Mnaseas (sec. II î. H.) - „Periegesis”

22 Jul 2023 2402

Stâlpișorii ficși care închid străzile din Peninsula Constanța, cu avizul expirat?!

28 Jun 2023 1011

Lista deținuților politic exterminați la lucrările de la Canalul Dunăre - Marea Neagră! Studiu de caz Lagărul Peninsula (FOTO+VIDEO)

24 Jun 2023 1426

Consiliul Local Constanța renunță la Regulamentul Peninsulei?!

15 Jun 2023 2007

Ștefan Hălălău Viața militarului ce a fost închis în lagărul „Peninsula”

19 May 2023 849

Dosarul „Peninsula“, la Curtea de Apel Constanța! S-a înregistrat recursul

07 May 2023 1049

Primăria Constanța tace! Fondurile europene pentru „Reamenajarea integrată a zonei pietonale din centrul istoric al Municipiului Constanța - etapa II” au fost pierdute

29 Apr 2023 4910

Stâlpișorii, motiv de proces! Peninsularii nu renunță! IPJ Constanța, chemat la judecată pentru avizul dat Regulamentului de acces

15 Apr 2023 1802

Tribunalul Constanța explică de ce a anulat Regulamentul Zonei Peninsulare din oraș (MOTIVARE)

12 Apr 2023 1784

Recursul consilierilor locali din Constanța pentru instalarea barierelor în Zona Peninsulară, lipsit de interes, spune Curtea (MINUTA)

10 Apr 2023 1017