Proaspăt inaugurat, Restaurantul Casa Domnească organizează, sâmbătă, clasicul brunch (galerie foto)

Primii clienţi ai Restaurantului Casa Domnească au fost întâmpinaţi, la inaugurarea localului, cu adevărate opere de artă culinară, servite într-o atmosferă relaxantă. Alături de paharele de şampanie, buna dispoziţie a fost cuvântul cheie, iar clienţii s-au declarat mai mult decât încântaţi. Pentru că deja au avut un feedback pozitiv, sâmbătă, personalul restaurantului îi aşteaptă din nou pe constănţeni în acelaşi cadru intim şi elegant, unde va fi organizat un brunch. Astfel, de la ora 12.00, discuţiile între prieteni vor fi acompaniate, până la ora 16.00, de preparate dintre cele mai diversificate, menite să satisfacă şi cel mai exigent client. De la bucate cu specific tradiţional românesc, aperitive mediteraneene, cu peşte şi fructe de mare, şi chiar iepure sau berbecuţ la proţap, toate pot fi gustate la brunch-ul organizat sub deviza „All you can eat“ („Tot ce poţi mânca“), la preţul de numai 62 de lei.
Terasa acoperită, primitoare şi răcoroasă, este special amenajată pentru a găzdui evenimente de acest tip, iar atmosfera este ideală pentru întâlniri de afaceri, dar şi pentru simple ieşiri între prieteni sau în familie.
Restaurantul Casa Domnească îşi propune ca organizarea acestui brunch să devină o tradiţie, în fiecare sâmbătă aşteptându-i pe constănţeni cu noi şi noi surprize culinare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dacă e sâmbătă, Casa Domnească vă aşteaptă la brunch!

07 Jun 2014 3103

Super oferte, în week-end, la Casa Domnească

30 May 2014 2083

Eleganţa, rafinamentul şi tradiţia se îmbină perfect la Casa Domnească (galerie foto)

22 May 2014 9094