17 Mar, 2022 14:58
1266
„Programul Rural Invest este un program pe care l-am construit împreună cu fermierii români şi vine ca urmare a dialogului constructiv pe care l-am derulat în ultima perioadă.
Aşa cum reiese din toate dezbaterile pe care noi le avem, fermierii români au nevoie de capital ca şi celelalte industrii. Acest capital se va reflecta în asigurarea stabilității producției agricole şi asigurării necesarului de produse agroalimentare de care populația are nevoie.
Acest program vizează garanţii de stat de 90% din valoarea oricărui credit contractat de un fermier, rambursarea unui grant de 10% pe întreaga anvelopă financiară contractată şi dobânzi preferențiale ROBOR plus maximum 2%, așa cum aplicăm de altfel în toate programele derulate la nivelul Ministerului Agriculturii”, a afirmat ministrul Adrian Ionut Chesnoiu.
„Avem nevoie să rămânem competitivi în această competiţie la nivel global, de asigurare a produselor agroalimentare. De asemenea, vizează o componentă extrem de importantă legată de asigurarea independenţei energetice a fermelor, pentru că acolo unde există programe cu finanţare europeană pentru montarea de infrastructură de producere a energiei regenerabile ai nevoie în general de co-finanţare sau de asigurarea unei resurse proprii a respectivelor finanţări”, a adăugat ministrul agriculturii.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: