Proiect de peste 45 milioane de lei cofinanțat prin POIM 2014-2020 Rețele Electrice Dobrogea a finalizat prima etapă de modernizare a infrastructurii energetice din municipiul Constanța







 
  • Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a finalizat prima etapă dintr-un proiect în valoare de peste 45,6 milioane de lei, TVA inclus, din care valoarea eligibilă actualizată este de 30,6 milioane lei care constă în modernizarea infrastructurii energetice din municipiul Constanța, potrivit Rețele Electrice Dobrogea.
 
Confrorm sursei citate, componenta de modernizare a unei părți a rețelelor de medie tensiune din Constanța vizate în cadrul proiectului este cofinanțată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, din care valoarea eligibilă, finanțată prin POIM 2014-2020, este de 8,9 milioane de lei.
 
În cadrul primei etape a proiectului au fost modernizate parțial rețelele de medie tensiune din municipiul Constanța, în beneficiul a 12.553 de clienți din municipiu. Lucrările au constat în modernizararea a 21 de posturi de transformare, alimentate prin linii de medie tensiune cu plecare din 5 stații de transformare de înaltă tensiune 110/20 kV, astfel încât serviciul de distribuție a energiei electrice să fie îmbunătățit.
 
O altă componentă a proiectului realizată în această primă etapă o reprezintă dezoltarea și implementarea, cu fonduri proprii, a unei platforme în „cloud” de tip „analytics” pentru procesul de măsură-încasare prin intermediul căreia se procesează date de la toate contoarele inteligente ale operatorului de distribuție.
 

”Infrastructura energetică din Constanța are nevoie să țină pasul cu dezvoltarea accelerată a orașului. De aceea ne orientăm și către proiecte cu o parte de finanțare nerambursabilă, pentru că amploarea eforturilor de modernizare este semnificativă. Vizăm toate segmentele de distribuție a energiei electrice pentru a avea rețele electrice inteligente, robuste, iar clienții să beneficieze de o experiență mai bună. De asemenea, în cadrul proiectului, companiile Rețele Electrice au dezvoltat o platformă digitală pentru agregarea datelor de consum ale clienților cu contoare inteligente din toate cele trei regiuni în care sunt prezenți acești operatori de distribuție. În ceea ce îi privește pe clienții cu contoare inteligente din Constanța, aceștia pot să își monitorizeze consumul de energiei electrică în timp real și astfel să adopte comportamente mai eficiente din punct de vedere energetic. Vom continua și instalarea de contoare inteligente în cât mai multe locuri de consum din zonă”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.
 

Proiectul, inițiat în aprilie 2020, a condus la modernizarea unei porțiuni de rețea care asigură clienților un serviciu de distribuție a energiei electrice superior, la un nivel de calitate standardizat.
 
Cea de-a treia componentă a proiectului va fi realizată în a doua etapă, finanțată prin Programul de Dezvoltare Durabilă. Această componentă are în vedere reducerea consumului mediu de energie pe locuinţă şi creşterea calităţii serviciului de distribuţie; în localitățile vizate va fi implementată și o platformă integrată pentru managementul avansat al reţelei de distribuţie, menționează sursa.

 
 
Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

 
 Citește și
Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța zilele următoare. Lista zonelor afectate
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întreruperi de curent în județul Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

28 Apr 2024 593

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 386

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, vineri?

25 Apr 2024 616

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 467

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

24 Apr 2024 537

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

22 Apr 2024 921

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2335

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

21 Apr 2024 3656

Ședință CJ Constanța Emiterea acordului CJ Constanța pentru SC Rețele Electrice Dobrogea SA, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 476

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 751

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 1664

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

18 Apr 2024 708

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

16 Apr 2024 805

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, în perioada următoare? Lista completă

16 Apr 2024 823

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1012