RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Năvodari, Corbu și Lumina!


Sursa foto: Pexels


 
  • Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de aducțiune DN 600 PREMO de pe strada Năvodari din localitatea Lumina, RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile miercuri - 18 octombrie 2023, începând cu ora 02.00 până la ora 18.00.      

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din orașul Năvodari (inclusiv cartierul Peninsula și zona Industrială), dar și cei din localitățile Corbu și Lumina.
 
Aceste intervenții constau în înlocuirea unui tronson de aproximativ 10 metri pe conducta magistrală. Având în vedere faptul că segmentul avariat se află ancorat într-un masiv de beton, pozat la o adâncime de peste 5 metri, lucrările de remediere a avariei sunt deosebit de complexe, necesitând un timp mai mare de execuție.

 
 „Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare zonă afectată”, transmite RAJA.

 
 Totodată,  utilizatorii afectați de această lucrare sunt rugați sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Citește și

În perioada 18-19 octombrie, o parte din orașul Ovidiu va fi afectat de lipsa apei!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 2468

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 839

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 415

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 395

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 533

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1155

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2992

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 444

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 601

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 422

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3178

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 676

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 452

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 447

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 894