Razie a polițiștilor din Constanța. Constatări (FOTO)

Sursă foto: IPJ Constanța
  • La data de 28 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier și Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au desfășurat o razie pentru asigurarea climatului optim de ordine și linște publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
 
La data de 28 octombrie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Rutier și Secției 9 Poliție Rurală Topraisar au desfășurat o razie pentru asigurarea climatului optim de ordine și linște publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Razia a avut loc în orașul Negru Vodă și în comunele de pe raza Secției 9 Poliție Rurală Topraisar.
 
În cadrul acțiunii au fost legitimate aproximativ 130 de persoane, au fost verificate 80 de vehicule și 12 societăți comerciale.
 
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 3 la Legea 132/2017, privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, 1 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 2 la HG 301/2012, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.
 
Totodată, au fost testați, cu aparatele din dotare, peste 50 de conducători auto, în vederea stabilirii consumului de băuturi alcoolice sau a posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.
 
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 3 permise de conducere, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 
Astfel, la data de 28 octombrie 2023, în jurul orei 18.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe DJ 391, în satul Biruința.
 
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

 

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, precizează sursa citată.

 
La data de 28 octombrie 2023, în jurul orei 18.55, polițiștii au identificat un bărbat, de 22 de ani, care a condus un scuter, pe strada Amurgului, din comuna Comana, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că scuterul nu este înregistrat.
 
La data de 28 octombrie 2023, în jurul orei 19.00, polițiștii au identificat un bărbat, de 39 de ani, care a condus un autoturism, pe DN 38, în comuna Comana, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
 
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
 
În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.
 
La razie au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, a încheiat sursa citată.  


Citește și:
IPJ Constanța: Polițiștii din Năvodari, în acțiunea „Blocada” (FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Constanța, invitați la Grădinița din Neptun (Galerie FOTO)

27 Apr 2024 415

Infracțiuni rutiere O șoferiță, aflată sub influența alcoolului, s-a izbit cu mașina de un stâlp în municipiul Constanța

27 Apr 2024 708

Doi bărbați au fost duși după gratii la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța. Iată pentru ce infracțiuni

27 Apr 2024 483

Intervențiile polițiștilor în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 113.000 de lei

27 Apr 2024 475

Controale ale polițiștilor rutieri în județul Constanța. Au fost legitimate, prin eDac, 943 de persoane

27 Apr 2024 443

IPJ Constanța Și-a lovit partenera și pe mama acesteia. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și are dosar penal

27 Apr 2024 589

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 500

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 360

În comuna Ciocârlia, județul Constanța Băut bine, un șofer a ieșit de pe șosea și a ajuns într-un șanț

26 Apr 2024 574

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 594

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 615

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 585

În județul Constanța Amendat pentru transport de material lemnos fără documente legale

26 Apr 2024 519

IPJ Constanța Doi tineri, arestați preventiv pentru înșelăciune și șantaj - au câștigat 40.000 de dolari

26 Apr 2024 686

Caz șocant în județul Constanța! O mamă, suspectată că și-ar fi violat de mai multe ori propria fiică. Femeia a ajuns după gratii

26 Apr 2024 760