Redefinirea familiei în Constituție, pe masa Comisiei juridice

Comisia juridică discută, astăzi, proiectul de iniţiativă cetăţenească pentru modificarea Constituţiei în sensul redefinirii familiei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, şi nu ca uniunea dintre soţi aşa cum este acum, transmite digi24.ro.
 
Proiectul de revizuire a legii fundamentale a fost depus la Parlament în primăvară, însoţit de trei milioane de semnături.
 
Semnăturile au fost strânse de „Coaliția pentru Familie”. Organizația și-a propus modificarea articolului 48, alineatul 1, din Constituția României în sensul definirii căsătoriei ca fiind „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie”.
 
Revizuirea Constituției poate fi făcută prin inițiativă cetățenească dacă se reușește strângerea a 500.000 de semnături de la cetățenii români cu drept de vot provenind din cel puțin jumătate din județele țării.
 
Din „Coaliția pentru Familie" fac parte 23 de asociații și ONG-uri, iar comitetul de inițiativă este multiconfesional: ortodocși, catolici, greco-catolici, baptisti și penticostali.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.