Rețele Electrice Dobrogea Iată consumatorii din Mangalia, Constanța, Năvodari și 23 August care rămân fără curent electric, marți și miercuri

Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.
Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.- transmite Rețele Electrice Dobrogea.

Marţi, 05 Martie 2024
  • Municipiul Mangalia, cu străzile: 1 Mai şi General Boierescu – întrerupre parƫialã.08:30 - 16:30
Miercuri, 06 Martie 2024
  • Municipiul Constanța, cartier Tomis Plus, cu Ansamblul Rezidențial "Magenta Construct srl"- blocuri strada Berlin, nr. 4-8-10-13-14, strada Budapesta nr. 4-8-10-12 si bloc "Dymy Building srl"- strada Budapesta nr. 1C – întrerupere totalã.08:00 - 16:00
  • Municipiul Constanța, cu b-dul Mamaia (numere impare, nr. 17 - 21), Magazin "Turquoise Studio Design"- b-dul Mamaia nr. 17, Cladire "No 1 CENTER"- b-dul Mamaia nr. 19, Magazin piese "Auto Original Shop", sediul "Delphi Dive Center"- b-dul Mamaia nr. 19, Curatatorie - Spalatorie - Vopsitorie Haine piele – b-dul Mamaia nr. 19, Clinică de stomatologie "Infinity Digital Dent"- b-dul Mamaia nr. 21 – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea 23 August, cu străzile: Tudor Arghezi, Nichita Stanescu - partial, Biserica, George Calinescu - partea dreapta, sensul spre Constanta – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Cobadin, mai putin zona IPMC, cu Cartier Nou, statie PECO, strãzile: Viişoarei, Crângului, Tufanelelor si Magazin Penny – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Orașul Năvodari, cu strãzile: A1; A2; A3; A4; A5; A6; B1; B2; B3; B4; B5; B6; E1; E2; E3; E4 şi E5; Promenada şi zona Tabara Navodari - întrerupere partialã.09:00 - 17:00


Citește și:

Rețele Electrice Dobrogea a finalizat modernizarea unor linii de înaltă tensiune și a unor stații de transformare printr-un proiect de aproximativ 11 milioane de lei

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întreruperi de curent în județul Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

28 Apr 2024 399

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 373

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, vineri?

25 Apr 2024 604

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 459

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

24 Apr 2024 531

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

22 Apr 2024 919

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2333

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

21 Apr 2024 3656

Ședință CJ Constanța Emiterea acordului CJ Constanța pentru SC Rețele Electrice Dobrogea SA, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 476

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 751

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 1664

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

18 Apr 2024 708

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

16 Apr 2024 805

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, în perioada următoare? Lista completă

16 Apr 2024 823

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1009