Rețele Electrice Dobrogea Întreruperi de curent în perioada 22 februarie - 3 martie 2024, la Constanța

Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmit reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.

Joi, 22 Februarie 2024
  • Oraşul Ovidiu, cu străzile: Pajiștei; Rândunicii; Egretei; Ciresului; Fulgerului; Zefirului; Nationala; Penny Ovidiu și Lukoil Ovidiu – întrerupere totalã.-(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-17:00 )
  • Municipiul Constanța, cu Ansamblul locuinte "Country Estate", blocurile: A1, A2, B1, B2 - strada Constantin Bobescu nr. 101 (zona Energia) - ȋntrerupere totală.08:30 - 16:30
  • Localitatea Topraisar, cu strãzile: Cireşilor, Izvor, Mereni, Principala (tronsonul delimitat de intersecƫia cu strada Fermei şi pânã la ieşirea spre localitatea Amzacea), SC Elda Lactate, Cooperativa Agricola Dobrogea Sud – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Văleni – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Orașul Năvodari, cu străzile: Luminii; Ceferistului; Daliei; Teilor; Bujorului; Garofitei şi Viorelei – întrerupere parƫialã.09:00 - 17:00
Vineri, 23 Februarie 2024
  • Localitatea Nistoreşti – întrerupere totalã.-(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-17:00)
  • Localitatea Vulturu – întrerupere totalã.-(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-17:00)
  • Municipiul Constanța, Cartier Palazu Mare, cu Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța - strada Santinelei nr. 40, Unitatea Militara UM 02132 Palazu Mare, blocuri "Sentinel Residence (SC Pavement srl)" - strada Santinelei nr. 30A, Complex "Federal Coop" - strada Tineretului nr. 10C, Geamia Palazu Mare, Scoala Gimnaziala nr. 14 - strada Dumbraveni nr. 8; Spitalul Clinic de Psihiatrie Palazu Mare - strada Sentinelei nr. 27-29, Ansamblu locuinte "Navalex Plus"- strada Rovine nr. 33 si strazile: Santinelei, Gheorghe Baritiu, Tineretului, Rovine, Iosif Iser, Stefan Darascu, Vintila Brătianu, Aviator Mircea Zorileanu, Midia, Gardeniei, Intrarea Doamnei, Brebenei, Codrilor, Cerna, Bega, Ciceu, Novaci, Prelungirea Sentinelei, Pionierului, Navodului, Ion Ghica, Plugului, Proletara, Scânteii, Timpuri Noi, Lebedei, străzile: Valea Morii, Viilor, Prelungirea Viilor, Dr. Victor Climescu, Popa Sapca, Alexandru Sahia, Prelungirea Alexandru Sahia, Petre Dascalu, Spicului, Graului, Aleea Graului, Fuiorului, Ghindei, Alunului, Platanului, Aleea Ulmului, Gliei, Olari, Afinelor, Siutghiol si strazile: Dumbraveni, Recoltei, Prelungirea Recoltei, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu, Liviu Rebreanu, Henri Coandă, Tache Ionescu, Iuliu Maniu, Barbu Catargi, Jean Bart şi Mihail Drumes – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Văleni – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Localitatea Cãlugãreni – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
Luni, 26 Februarie 2024
  • Municipiul Constanța, cu Supermarket Kaufland Romania SCS (Magazin 5710 Palazu Mare) – b-dul Tomis nr. 437 (fosta strada Brest nr. 1) – întrerupere totalã.06:00 - 09:00

Marţi, 27 Februarie 2024
  • Municipiul Constanța, cu SN Radiocomunicații SA - Stația radio AM și US - Valu Traian; Cartier "Ferma CRETOIU"; Depozit + Sediu SC DAKO Distribution Srl - incinta Ferma IAS 6 Martie; Ferma zootehnica SC Eclissis Intermed SRL (fost IAS 6 Martie); A.F. Busu Ionel (Cristef), Hala Utilaje Agricole SC Narcisa N Srl (Iomer Metin) - parcela A100/5, Lot 21-23; Fabrica de nutreturi combinate - "Cereal MegaTrack Srl" - DN 3, Parcela A 848/1 (incinta Ferma IAS 6 Martie) , SC Dezmembrări Auto SRL- DN 3, parcela A898/30; Hala Service VOLVO Trucks Center Romania SRL - DN 3 – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Valu lui Traian, cu Cartier "Ferma CRETOIU", GARA CFR - Valu Traian; CFR Triaj 1 - Valu Traian, Statiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricola Valu Traian - Calea Dobrogei; Ferma agricola "Octombrie Rosu"; Atelier Mecanic, Scoala de Soferi - Valu Traian (S.C. MIR SERVICE S.R.L.); Restaurant "Andra Internațional - Forest M" (Popas Padure - Valu Traian) - Calea Dobrogei nr. 456 – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
Miercuri, 28 Februarie 2024
  • Municipiul Constanța, zona "Cireșica", cu Liceul Economic "Virgil Madgearu"- aleea Melodiei nr. 3, blocurile: 16A, 16B, 17A, 17B, 24A, 24B, 24C - strada Dispensarului nr. 6-8 si nr. 12-14, aleea Cãprioarei nr. 3-5, Asociatia "OZON" Și bloc "S Line Rezidențial"- strada Dispensarului nr. 16, respectiv aleea Melodiei – întrerupere totalã.09:00 - 17:00



Citește și:

Rețele Electrice DobrogeaCe constănțeni rămân fără curent electric, azi

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

08 May 2024 406

Întreruperi de curent în județul Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

08 May 2024 474

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în zilele următoare pentru efectuarea de lucrări

07 May 2024 963

Rețele Electrice Dobrogea Zonele din Constanța afectate de întreruperi de curent, programate miercuri

06 May 2024 839

Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea Iată ce consumatori din județul Constanța rămân fără curent miercuri, 8 mai

05 May 2024 6472

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, în perioada următoare?

02 May 2024 1012

Rețele Electrice anunță întreruperi din cauza unor reparații în județul Constanța

30 Apr 2024 1428

Se întrerupe furnizarea energiei în ultima zi din luna aprilie în Constanța și Valea Dacilor. Vezi dacă ești afectat

29 Apr 2024 961

Întreruperi de curent în județul Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

28 Apr 2024 2932

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 644

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, vineri?

25 Apr 2024 746

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 582

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

24 Apr 2024 608

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

22 Apr 2024 1175

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2405