Rețele Electrice Dobrogea Mai mulți consumatori din Constanța, fără curent electric marți și miercuri

Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Potrivit Rețele Electrice Dobrogea, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“ - au mai precizat reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 

Marţi, 20 Februarie 2024
  • Localitatea Nicolae Bãlcescu - întrerupere totalã.(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 08:30-16:30)
  • Municipiul Constanța, zona Dacia, cu străzile: Pictor Nicolae Grigorescu (partial), Semanatorului, Intrarea Semanatorului, Campului, Centrul Scolar pentru Educatie Incluziva "Delfinul" (strada Semanatorului nr. 8) si Centrul de plasament "Ovidiu" (strada Semanatorului nr. 8) - ȋntrerupere totală.08:00 - 12:00
  • Municipiul Constanța, cu ansamblu locuințe "Tomis Park" - bloc TP1, strada Stefaniță Vodă nr. 27A - ȋntrerupere partială.09:00 - 17:00
Miercuri, 21 Februarie 2024
  • Localitatile Costinești + Schitu - întrerupere parƫialã.,(întreruperi de scurtã duratã, în intervalul: 07:30-15:30)
  • Localitãƫile Cãlugãreni, Vulturu şi Nistoreşti - întrerupere totalã.(întreruperi de scurtã duratã în intervalul: 09:00-15:00)
  • Localitatea Costineşti, cu strada Mãrii, inclusiv Faleza – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Municipiul Constanța, cu strazile: Primaverii (partial), Docherilor, Farului, aleea Meduzei, Gradinita "COLIBRI"- strada Docherilor nr. 22, sediul "S.C. AXEL Telecom Grup S.R.L."- strada Docherilor nr. 6, Hotel "NEW DERBY"- strada Primaverii nr. 4, Agenția "CAPITAL SHIPPING&TRADING S.R.L"- strada Primaverii nr. 27A, Salon "Skin Expert Center"- strada Primaverii nr. 23, Sediul "Alliance Healthcare Constanta"- strada Docherilor nr. 2-4, Sediul "Net Vision International SRL"- strada Farului nr. 10, blocurile: TD 8, TD 9, TD 13, TD 14 - b-dul Tomis nr. 224-228-230-232, blocurile TD 11, TD 12 - strada Farului nr. 5-12 şi Biserica "Adormirea Maicii Domnului 1"- b-dul Tomis nr. 230 - ȋntrerupere totală.09:00 - 17:00


Citește și: 

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța zilele următoare. Lista zonelor afectate

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 306

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, vineri?

25 Apr 2024 572

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 440

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

24 Apr 2024 520

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

22 Apr 2024 891

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2315

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

21 Apr 2024 3543

Ședință CJ Constanța Emiterea acordului CJ Constanța pentru SC Rețele Electrice Dobrogea SA, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 466

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 744

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 1648

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

18 Apr 2024 697

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

16 Apr 2024 790

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, în perioada următoare? Lista completă

16 Apr 2024 816

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 979

Rețele Electrice Dobrogea Programul întreruperilor de curent pentru 15 aprilie. Ce consumatori sunt afectați?

13 Apr 2024 928