Rețele Electrice Dobrogea Zonele din Constanța, Ovidiu, Moviliƫa și Pecineaga care rămân fără curent în perioada următoare

foto: Pexels Rețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora.

Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții, transmite Rețele Electrice Dobrogea.

Miercuri, 20 Decembrie 2023
  • Municipiul Constanța, zona extravilanã Constanța, cu Stație Telefonie Mobilă Vodafone (Vantage Towers SRL) - Parcela A671/1, Poligon de Tragere “ZIP ESCORT”, Ferma "PF Cirlig" , Hala Producție "Gabros Prod SRL" , Restaurant "Elton Ballroom", Hala Producție "ENERCON Services Carpathians SRL", Depozit "MIR ELIS Construct SRL "- b-dul Aurel Vlaicu, Parcela A 663/11 (zona Sere Flori) – întrerupere totalã.08:00 - 16:00
  • Localitatea Pecineaga, cu străzile: Nicolae Iorga, Nicolae Balcescu, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Vanatori, Vrabiei, alea Liliacului, Speranței, Trandafirului, Crinului, Narcisei şi Zambilei – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Schitu, cu strãzile: Marinarilor, Privighetorilor, Ciocarliei, Principala, Hanul Darie, respectiv sere Moşneni – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Tariverde, cu străzile: Rozelor; 1 Mai; Tudor Vladimirescu şi Razoare – întrerupere partialã.09:00 - 17:00
  • Localitatea Osmancea şi localitatea Miriștea, cu site RCS-RDS, PTA Curtali Zacher, respectiv PTA 6600 Agro Ghiordunescu – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Orașul Ovidiu, cu strazile: Nationala; Primariei şi Primaverii - întrerupere partialã.09:00 - 17:00
  • Localitãƫile: Ştefan cel Mare, Saligny, Faclia şi Mircea Voda Garã - întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Localitatea Satu Nou, cu strãzile din cartierul nou, zona CAP, strada Mãrului, Piersicului, Speranƫei, DJ parƫial, avicola Medgidia, Cãminului, Şcolii şi Bisericii – întrerupere parƫialã.09:00 - 17:00
  • Localitatea Vama Veche, cu strazile: Ion Creangã, Tudor Vladimirescu şi Falezei – întrerupere partialã.09:30 - 16:30
Joi, 21 Decembrie 2023
  • Municipiul Constanța, cartier CET, cu Cămin C3, Cămin C4 , Cămin C5, Cămin Tomistex, Cămin Celco (BCA) - aleea Egretei – întrerupere totalã.08:00 - 16:00
  • Localitatea Pecineaga, cu străzile: Nicolae Iorga, Nicolae Balcescu, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Vanatori, Vrabiei, alea Liliacului, Sperantei, Trandafirului, Crinului, Narcisei şi Zambilei – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Municipiul Constanța, cartier Compozitori, cu străzile: Rapsodiei (porțiunea între strada Dinu Lipatti și strada Haricleea Darclee), Haricleea Darclee, Paul Constantiniu, bloc "First Project" - strada Rapsodiei nr. 51, bloc "Still Elite Investment"- strada Rapsodiei nr. 51, Imobil "PF Bechis"- strada Haricleea Darclee nr. 21 - întrerupere parƫialã.09:00 - 17:00
Vineri, 22 Decembrie 2023
  • Localitatea Pecineaga, cu străzile: Nicolae Iorga, Nicolae Balcescu, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Ion Minulescu, Vanatori, Vrabiei, alea Liliacului, Speranței, Trandafirului, Crinului, Narcisei şi Zambilei – întrerupere totalã.08:30 - 16:30
  • Localitatea Moviliƫa, zona fostului CAP, la ieșire spre Techirghiol – întrerupere parƫialã.09:00 - 16:00


Citește și:

Rețele Electrice Dobrogea derulează în Constanța un proiect co-finanțat din fonduri europene. Detalii


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 312

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, vineri?

25 Apr 2024 577

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 441

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

24 Apr 2024 521

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

22 Apr 2024 891

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2315

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

21 Apr 2024 3555

Ședință CJ Constanța Emiterea acordului CJ Constanța pentru SC Rețele Electrice Dobrogea SA, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 466

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 744

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 1648

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

18 Apr 2024 697

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

16 Apr 2024 791

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, în perioada următoare? Lista completă

16 Apr 2024 816

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 980

Rețele Electrice Dobrogea Programul întreruperilor de curent pentru 15 aprilie. Ce consumatori sunt afectați?

13 Apr 2024 928