Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea cumpără contoare inteligente. Ce valoare are contractul

Foto: Retele Electrice Dobrogea
  • Cele trei companii Rețele Electrice au lansat o licitație cu o valoare maximă de 24,25 milioane de euro pentru achiziția de contoare inteligente  
  • Procedura vizează un număr de până la 300.000 de contoare inteligente, atât de tip monofazat, cât și trifazat direct
  • Companiile Rețele Electrice sunt deja lideri în domeniul contorizării inteligente în România 

Companiile Rețele Electrice Muntenia, Rețele Electrice Banat și Rețele Electrice Dobrogea (parte a grupului PPC în România, denumite anterior E-Distribuție Muntenia, Banat, respectiv Dobrogea) au lansat, prin intermediul sistemului informatic de achiziții publice o procedură de achiziție de contoare inteligente. Contractele vor fi de tip acord cadru, cu o durată de 12 de luni și o valoare maximă estimată cumulată de 24,25 milioane de euro.
 
Potrivit Rețele Electrice Dobrogea, cei trei operatori de distribuție intenționează să achiziționeze până la circa 300.000 de contoare inteligente, volumul minim fiind de circa 120.000.
 
La finalul anului 2023, cele trei companii Rețele Electice erau liderii segmentului de distribuție de energie electrică din România în privința contorizării inteligente, cu peste 1,5 milioane de contoare smart instalate pentru clienți rezidențiali și companii: aproximativ 713.000 la Rețele Electrice Muntenia (care deservește Bucureștiul și județele Ilfov și Giurgiu), mai mult de 436.000 la Rețele Electrice Banat (județele Arad, Caraș Severin, Hunedoara și Timiș), respectiv peste 376.000 la Rețele Electrice Dobrogea (județele Călărași, Constanța, Ialomița și Tulcea).
 

”Reziliența rețelelor și digitalizarea infrastructurii energetice sunt prioritățile noastre, iar contoarele inteligente sunt elemente importante din circuitul energetic care ne ajută să oferim clienților instrumentele necesare pe drumul tranziției energetice. Rețelele reziliente ale viitorului, care vor funcționa digitalizat pentru a integra atât surse de producție localizată, cum sunt prosumatorii, dar și noi tipuri de consum electrificat, cum sunt vehiculele electrice, au la bază contoarele inteligente, care, pe lângă funcțiile de bază, de transmitere a indexului de consum sau reconectare de la distanță, oferă posibilitatea vizualizării fluxurilor de energie din rețea si gestionarea acestora în funcție de nevoile clienților pentru perioada de citire.”, a declarat Mihai Pește, director general al companiilor Rețele Electrice.

 
Începând din 2015, companiile Rețele Electrice instalează contoare inteligente pentru clienții din regiunile Banat, Dobrogea și Muntenia, în conformitate cu calendarul de implementare stabilit de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Pentru anul în curs, companiile Rețele Electrice au ca obiectiv să instaleze peste 171.000 de contoare inteligente. 

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
  
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și: 


Se întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna aceasta în județul Constanța! Lista zonelor afectate
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întreruperi de curent în județul Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

28 Apr 2024 1833

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

26 Apr 2024 462

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, vineri?

25 Apr 2024 649

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 492

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

24 Apr 2024 549

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, marți?

22 Apr 2024 938

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2346

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, luni?

21 Apr 2024 3667

Ședință CJ Constanța Emiterea acordului CJ Constanța pentru SC Rețele Electrice Dobrogea SA, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 481

Localitățile Constanța, Movilița, Eforie Sud, Năvodari și Vadu Oii, fără energie electrică vineri. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 761

Se întrerupe furnizarea energiei în perioada următoare în mai multe localități din județul Constanța. Vezi dacă ești afectat

18 Apr 2024 1670

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, joi?

18 Apr 2024 718

Întreruperi de curent în Constanța Cine este vizat de lucrările Rețele Electrice Dobrogea, miercuri?

16 Apr 2024 812

Rețele Electrice Dobrogea Cine va fi afectat de întreruperile de curent în Constanța, în perioada următoare? Lista completă

16 Apr 2024 838

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1030