Rompetrol Energy SRL a închiriat un teren de la Primăria Corbu. Iată de ce

  • Mai exact, Rompetrol Energy SRL a închiriat un teren de 9.767 mp situat în zona Terminal Midia – lot 2
 
La data de 17 octombrie 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată decizia prin care a fost închiriat un teren de către Primăria Comunei Corbu către firma Rompetrol Energy SRL.
 
Mai exact, Rompetrol Energy SRL a închiriat un teren de 9.767 mp situat în zona Terminal Midia – lot 2, aflat în domeniul privat al UAT Comuna Corbu. Contractul a fost semnat pentru o perioadă de 49 de ani, pentru suma de 2,85 lei/mp/an. În total, chiria anuală este de 27.835,95 lei.
 
În Monitorul Oficial din septembrie 2022, asociații Rompetrol Energy SA a vorbit despre investițiile la U.T. Midia, după cum urmează:
„având în vedere că:
(i) U.T. Midia, Rominserv - S.R.L. şi KMG International N.V. au încheiat, la data de 19.01.2012, un acord al acţionarilor, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin actele adiţionale nr. 1 - nr. 15 (îin continuare „Acordul Acţionarilor“), având ca obiect constituirea unei societăţi cu capital mixt de tip IPP (producător independent de energie) pentru implementarea unui proiect de tip Brown Field, în vederea construirii şi operării unei centrale termoelectrice în cogenerare („Proiectul“), în baza căruia Societatea a fost constituită ca Societate de proiect;
 
(ii) în ceea ce priveşte Proiectul, la data de 29 aprilie 2021, a fost implementată operaţiunea de majorare a capitalul social, în conformitate cu angajamentele stabilite în Acordul Acţionarilor, şi a fost încheiat un contract cadru de transfer de afacere (astfel cum a fost modificat ulterior) între Societate şi U.T. Midia, dezvoltarea Proiectului fiind astfel iniţiată;
 
(iii) în contextul transferului de afacere ce a avut loc între acţionarul Uzina Termoelectrica Midia - S.A. şi Rompetrol Energy - S.A., la nivelul Societăţii au avut loc, în perioada 29 aprilie 2021 - 28 ianuarie 2022, o serie de operaţiuni în ceea ce priveşte capitalul social al RP Energy, ultima dintre acestea fiind procesul de reducere a capitalului social al Societăţii hotărât în 28 ianuarie 2022 şi finalizat la data de 4 mai 2022 în baza Rezoluţiei Oficiului Registrului Naţional al Comerţului nr. 11086/4 mai 2022;
 
(iv) astfel, raportat la cele de mai sus, în data de 28 ianuarie 2022, acţionarii Societăţii au hotărât în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, prin Hotărârea nr. 3/28.01.2022 (în continuare „Hotărârea AGEA 3/2022) printre altele, (i) reducerea capitalului social al Societăţii cu suma de 2.359.400 lei, de la 226.143.200 lei la 223.783.800 lei, în temeiul art. 207 alin. (2) lit. a) din Legea Societăţilor nr. 31/1990, respectiv prin scutirea parţială a acţionarului U.T. Midia de diferenţa de vărsământ datorată şi neexigibilă, şi (ii) luarea la cunoştinţă a faptului că, în conformitate cu etapele prevăzute de Contractul de Transfer, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1/29.04.2021 şi cu modificările agreate prin Hotărârea nr. 3/2022 AGEA din 28.01.2022, se va iniţia la nivelul Rompetrol Energy - S.A. procedura de majorare a capitalului social prin compensarea creanţelor lichide şi exigibile ale U.T. Midia asupra RP Energy cu acţiuni emise de aceasta din urmă, în baza art. 210 alin. (2) ultima teză Legea Societăţilor,
 
în temeiul art. 113 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 13.2. din Actului Constitutiv al Societăţii, şi în considerarea renunţării unanime la formalităţile de convocare în temeiul art. 121 din Legea nr. 31/1990,

acţionarii Societăţii s-au întrunit în şedinţa din data de 18.08.2022, prin mijloace de comunicare la distanţă şi, cu unanimitate de voturi, au adoptat următoarele hotărâri cu privire la punctele 1, 5-9 şi 10 de pe ordinea de zi a Adunării:
 
Articolul 1. Se aprobă ţinerea şedinţei Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Societăţii fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea acestei adunări, în temeiul prevederilor art. 121 din Legea societăţilor nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11.6 şi art. 11.7 din Actul Constitutiv al Societăţii, în data de 18 august 2022, la prima convocare, prin mijloace de comunicare la distanţă.

 
Articolul 2. Având în vedere termenele agreate conform Contractului de Transfer, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor nr. 1/29.04.2021, cu modificările şi completările ulterioare, aduse prin Actul Adiţional nr. 1 la acesta, şi conform Hotărârii AGEA 3/2022, cu unanimitate se confirmă iniţierea la data prezentei a procesului de majorare a capitalului social al Societăţii prin conversie de creanţe şi renunţarea implicită la orice termene anterior asumate, în conformitate cu discuţiile purtate la nivelul acţionarilor şi evoluţia Proiectului.
 
Articolul 3. Se aprobă operaţiunea de majorare a capitalului social al Rompetrol Energy - S.A. de la suma de 223.783.800 lei, la suma de 227.900.700 lei, cu suma de 4.116.900 lei (sumă rotunjită în minus cu 46 lei de la suma 4.116.946 lei), prin conversia în acţiuni a creanţei în cuantum de 4.116.900 lei (sumă rotunjită în minus cu 46 lei de la suma 4.116.946 lei) deţinută de către Societatea U.T. Midia, acţionar existent, împotriva Rompetrol Energy - S.A., rezultând din Contractul de Transfer şi ajustările aprobate conform art. 7 al Hotărârii AGEA nr. 3/2022 din 28 ianuarie 2022.
Articolul 4. Se aprobă emiterea şi atribuirea de către Societate către U.T. Midia, în schimbul majorării capitalului social prin compensarea creanţelor lichide şi exigibile asupra Societăţii ale acţionarului U.T. Midia, a unui număr de 41.169 acţiuni noi, cu o valoare nominală de 100 lei fiecare”.
 
Despre Romeptrol Energy SA
 
Firma are sediul social în localitatea Năvodari, orașul Năvodari, bulevardul Năvodari nr. 9A, fiind fondată în anul 2012. Capitalul social este de 227.900.700 lei. Acționari sunt SC Uzina Termoelectrică Midia SA, cu o cotă de participare de 21,6784%, Rominserv SRL, cu o cotă de participare de 0,0377% și Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român SA, cu o cotă de participare de 78,2839%. Administratori sunt Yedil Utekov, Abdibaitov Iskander, Boris Ionel Bucur, Turgay Chemal, Yerzhan Orynbassarov, Ana Șova – director. Cenzori sunt reprezentanții de la Ernst&Young Assurance Services SRL. În anul 2021, firma a raportat 44 de salariați, cu o cifră de afaceri de 36.561.262 lei, cât și o pierdere de 6.462.781 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Adunare Generală Extraordinară a acționarilor Rompetrol Rafinare! Compania va cumpăra energie electrică de la Rompetrol Energy
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1538

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1085

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2377

Firme Constanța Rompetrol Energy SA. Bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2023 şi planul de investiţii, aprobate

07 Aug 2023 1035

Acţionarii Rompetrol Energy SA s-au întrunit în Adunare Generală Extraordinară! Iată ce s-a decis

19 Jun 2023 1252

Adunare Generală Extraordinară a acționarilor Rompetrol Rafinare! Compania va cumpăra energie electrică de la Rompetrol Energy

16 Jul 2022 1572

VIDEO Năvodari Imagini spectaculoase cu demolarea coșului de fum de la Uzina Termoelectrică Midia

18 Jun 2021 4111

Rompetrol Demolarea coșului de fum de la Uzina Termoelectrică Midia, amânată pentru ora 20.00

18 Jun 2021 1946

Rompetrol Energy Coșul de fum de la Uzina Termoelectrică Midia, demolat prin implozie controlată

17 Jun 2021 3881

Oficial, din Monitor Yedil Utekov, desemnat administrator și președinte al Consiliului de Administrație al Rompetrol Energy

11 Nov 2020 1921

KMG NC și CEFC – parteneriat strategic pentru dezvoltarea activităților de petrol și gaze în Europa

15 Dec 2016 2092

Negocierile dintre KazMunayGas din Kazakhstan şi compania chineză CEFC, în etapa finală

15 Dec 2016 2417

E oficial. China Energy Company Limited a devenit acționar majoritar la fostul Rompetrol Group

29 Apr 2016 2328

Stiripesurse Chinezii au cumpărat Rompetrol

15 Dec 2015 2535