S-a adresat instanţei de judecată Primăria Constanţa vrea să recupereze un milion de lei de la două societăţi comerciale şi o asociaţie

În ediţia din 16 ianuarie, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „Două societăţi şi o asociaţie, date în judecată de Primăria Constanţa. La mijloc - acţiune în răspundere contractuală“, al cărui subiect se centra pe trei dosare în care municipalitatea este parte reclamantă, iar X Alter Event SRL şi ADV Communication Constanţa SRL şi Asociaţia Dynamic Art sunt pârâţi.
 
Obiectul celor trei dosare, care au fost înregistrate în aceeaşi zi, este „acţiune în răspundere contractuală pretenţii“.
 
„Este vorba despre evenimentele organizate în anul 2008. Uniunea Compozitorilor a dat în judecată Primăria Constanţa, deoarece firmele care au organizat evenimente nu au achitat drepturile de autor pentru melodiile folosite. Aceste firme urmau să achite un comision de 5% din încasări. La rândul său, Primăria Constanţa a apelat la instanţă, pentru a recupera suma care se ridică la circa un milion de lei“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Ionela Halciuc, purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanţa.
 
„Nu am fost citată, dar aştept să văd despre ce este vorba în dosar“, a menţionat Gabriela Cristina Isabela Teodoroiu, asociat unic în SC Alter Event SRL.
 
Reamintim că pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 12 ianuarie, a fost înregistrat dosarul nr. 583/212/2017, Secţia Civilă, materie - civil, obiectul - acţiune în răspundere contractuală pretenţii, stadiul procesual - fond. Părţile dosarului sunt Municipiul Constanţa prin Primar - reclamant şi SC X Alter Event SRL - pârât. În aceeaşi zi, a fost înregistrat şi dosarul nr. 582/212/2017, Secţia Civilă, materia - civil, obiectul - acţiune în răspundere contractuală pretenţii, stadiul procesual - fond. Reclamant este Municipiul Constanţa prin Primar, iar SC ADV Communication Constanţa SRL - pârât. Cel de-al treilea dosar, cu numărul 581/212/2017, înregistrat la Secţia Civilă, având ca obiect acţiune în răspundere contractuală pretenţii, stadiul procesual - fond, are ca părţi Municipiul Constanţa prin Primar - reclamant şi Asociaţia Dynamic Art - pârât.

Despre X-Alter Event SRL

Firma X-Alter Event SRL a fost înmatriculată în anul 2009 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Ştefan Mihăileanu nr. 72. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Asociat unic este Gabriela Cristina Isabela Teodoroiu, născută pe 3.02.1978, în municipiul Câmpulung, Argeş. Tot ea se ocupă şi de administrarea societăţii, care desfăşoară activităţi suport pentru interpretare artistică (spectacole). SC X Alter Event SRL, organizator al Carnavalului din Mamaia din anii trecuţi, a participat în noiembrie 2015 la licitaţiile organizate de Primăria Constanţa în vederea organizării „Festivalului iernii“ şi a „Revelionului 2016“. A pierdut însă în faţa firmei 360 Revolution, care a organizat Revelionul 2016 în Piaţa Ovidiu.

Despre ADV Communication Constanţa SRL

Firma a fost înregistrată în anul 2008 şi are sediul social în municipiul Constanţa, strada Pescarilor nr. 45. Societatea a fost radiată, din cauza schimbării sediului în alt judeţ, la 8.04.2013. Noul sediu social a fost stabilit în Bucureşti, strada Turnătorilor. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Societatea este deţinută de ADV Communication SRL, cu 95% din capitalul social, şi Giulio Bertola, născut în Milano, Italia, cu 5% din capitalul social. Administratorul firmei, care desfăşoară activităţi ale agenţiilor de publicitate, este Giulio Bertola.
 
Precizăm că am încercat să luăm legătura cu reprezentanţii societăţii, dar aceştia nu au putut fi contactaţi, deoarece nu au răspuns la numerele de telefon disponibile. I-am contactat şi pe reprezentanţii firmei ADV Communication Constanţa SRL, care au promis că vor reveni cu un telefon. Până la închiderea ediţiei însă, ei nu au prezentat niciun punct de vedere. În cazul în care vom primi o declaraţie de la aceştia, o vom prezenta într-o ediţie viitoare.

Despre Asociaţia Dynamic Art

Asociaţia Dynamic Art a fost înfiinţată în anul 2009. Fondatori sunt Saviana DiamandiIon Diamandi şi Ilie Vladimir Constantin Masala. Are ca scop dezvoltarea nivelului de cultură, civilizaţie şi educaţie, inclusiv de educaţie fizică, al cetăţenilor României prin realizarea unor activităţi vizând creşterea acestora; gradul de acces al acestora la binefacerile culturii, civilizaţiei şi educaţiei şi, în general, la un standard superior al calităţii vieţii. Preşedintele asociaţiei este Saviana Diamandi, iar vicepreşedinte - Ilie Vladimir Constantin Masala.
 
Citeşte şi:
 
Două societăţi şi o asociaţie, date în judecată de Primăria Constanţa. La mijloc - acţiune în răspundere contractuală

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 129

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 232

Primăria Cumpăna, județul Constanța „Plantează în România, plantează în comuna Cumpăna!” (FOTO)

26 Apr 2024 155

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 344

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 260

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 360

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 396

Declarații de avere Constanța Viorel - Florin Brătianu, secretar general la Primăria Lumina, averea și interesele (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 351

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 376

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 357

Creștere a eficienței energetice Licitație pentru iluminatul public în Cobadin, județul Constanța (DOCUMENT)

25 Apr 2024 299

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 687

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 479

Bucurie și tradiție de Paște la Căminul pentru Persoane Vârstnice din cadrul DGAS Constanța (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 329

Candidatul din partea ADU pentru Primăria Constanța, Stelian Ion își depune candidatura la Biroul Electoral Municipal

24 Apr 2024 482