”Săptămâna Protecției Civile” continuă la Tulcea! (GALERIE FOTO)


foto: ISU Delta Tulcea

Astăzi, inspectorii din cadrul Inspecției de prevenire și specialiștii din cadrul Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților (SPIRC), au continuat misiunile de informare și prevenire în rândul cetățenilor tulceni. 

Au fost prezenți atât în centrele comerciale, spațiile cu aglomerări mari dar și în lăcașurile de cult unde i-au informat pe locuitorii județului de cum trebuie să se comporte în cazul unui cutremur, cum trebuie să își pregătească locuința în cazul unui cutremur și ce trebuie să conțină un kit de supraviețuire pe care toți trebuie să îl avem în locuințe., infomrează ISU Delta Tulcea.  

Aceste acțiuni de informare vor continua, iar începând de luni, 27 februarie ora 10:0, porțile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea, a Secției de Pompieri Măcin și a Stațieide Pompieri Babadag, vor fi deschise pentru vizitatorii curioși. Aceștia vor putea vedea tehnica de intervenție, echipamentele pompierilor dar vor putea încerca să stingă un ”incendiu”. 

Miercuri urmează să fie reluat programul „Miercurea Sirenelor”, iar dacă tot începe școala inspectorii din cadrul Inspecției de Prevenire și paramedicii SMURD vor merge în scoli pentru a-i informa pe copii cum să evite o situație de urgență, cum să se protejeze iar joi, 02.03.2023 se va desfășura ”Maratonul Resuscitării Junior”., mai punctează sursa citată. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 228

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 278

OMD Municipiul Tulcea a lansat noul brand turistic al orașului - Tu și Tulcea! (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 323

Maestrul Gogu Neagoe va face parte din juriul Festivalului Internațional Multietnic al Păstoritului, de la Sarighiol Deal, Beidaud și Tulcea

26 Apr 2024 296

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 233

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1166

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 260

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 392

Tulcea De Sărbătoarea Floriilor, jandarmii vor fi la datorie pentru siguranța cetățenilor

26 Apr 2024 242

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 526

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 421

Tulcea Spectaculoasa fântână arteziană de pe Faleza Ivan Patzaichin va fi redeschisă!

25 Apr 2024 515

#DobrogeaDigitală Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

25 Apr 2024 782

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 366

Oportunități de carieră la ISU Tulcea! Iată ce trebuie să știi

25 Apr 2024 395