Scandal într-o locuuință din Tulcea. O femeie a cerut ajutorul jandarmilor

  • O femeie, din municipiul Tulcea, a cerut sprijinul jandarmilor tulceni, după ce a fost lovită şi ameninţată de fostul concubin. 
În data de 26 ianuarie, în jurul orei 17:00, jandarmii, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să se deplaseze pe strada Babadag, din municipiul Tulcea, unde o femeie a reclamat faptul că a fost agresată de fostul concubin.
 
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au identificat o femeie, în vârstă de 49 de ani, care a declarat faptul că fostul său concubin, s-a prezentat la locul de muncă al acesteia, adresându-i injurii şi  ameninţând-o cu acte de violenţă. De asemenea, femeia a mai relatat faptul că, în seara zilei de 25 ianuarie, în jurul orei 22:00, pe fondul unor neînţelegeri şi a consumului de alcool, bărbatul,  i-a adus injurii şi a lovit-o în zona capului, femeia fiind nevoită să părăsească locuinţa. Aceasta s-a ascuns după un dulap aflat la un etaj superior al imobilului în care locuieşte, ulterior, mergând la domiciliul tatălui ei.
 
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare.

Sursa foto: IJJ Tulcea

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 362

IPJ Constanța Pentru bărbatul implicat în scandalul de la Eforie Nord, Judecătoria Constanța a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile

22 Apr 2024 498

Noi informații legate de scandalul din Eforie Nord, județul Constanța (VIDEO)

22 Apr 2024 1121

Scandal într-un local din Eforie Nord! Un bărbat a ajuns după gratii

21 Apr 2024 753

Județul Constanța Conflict într-un local din Eforie Nord. Iată ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 494

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 585

Oficial al IPJ Constanța despre cazul scandalului de noaptea trecută (VIDEO)

11 Apr 2024 680

Două persoane bătute în Constanța. Scandalul ar fi pornit de la un telefon

11 Apr 2024 919

Scandal pe bulevardul Tomis, în Constanța. Ce spun polițiștii (FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 2603

UPDATE Scandal într-un parc din Constanța! Doi tineri s-au luat la bătaie! Polițiștii au deschis o anchetă (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 1441

Constanța Doi bărbați reținuți în urma unui scandal într-o sală de jocuri din localitatea Ovidiu

05 Apr 2024 544

Scandal în sediul Poliției Municipiului Medgidia! O femeie, suspectată că ar fi agresat un polițist

05 Apr 2024 523

Scandal monstru într-o sală de jocuri de noroc din Ovidiu!

05 Apr 2024 767

IPJ Bistrița-NăsăudUpdate Știre

02 Apr 2024 323

Scandal în localitatea Dropia, județul Constanța! Femeie amenințată de fostul concubin! Suspectul și-a agresat și fostul cumnat cu sapa

27 Mar 2024 497