Se întrerupe astăzi furnizarea energiei electrice la Constanța, Peștera, Ghindărești și Năvodari

foto: pixabayRețele Electrice Dobrogea (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Dobrogea) a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților.

Potrivit Rețele Electrice Dobrogea, lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare.

„Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora“ - au mai precizat reprezentanții Rețele Electrice Dobrogea.


Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții. 

Vineri , 08 Decembrie 2023
  • Localitatea Peştera, cu strãzile: Poligon, Ferma Fulga 1; strada Soarelui, cu SC Agrozoo SRL şi Ferma Droanca Fulga 2 – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Municipiul Constanta, cu Ansamblu locuinte "Zeido Residence"(SC Dima srl) - strada Berlin nr. 2, bloc "CF Prim Imob srl" - strada Berlin nr. 1, bloc "Tomis Villa"- strada Berlin nr. 4, Ansamblu blocuri "Yoa Splendid Home srl"- strada Berlin nr 5 - întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Localitatea Ghindãreşti – întrerupere totalã.09:00 - 17:00
  • Orasul Navodari, cu strãzile: M13; M14 şi Hanului - întrerupere parƫialã.09:00 - 17:00
Citește și: 

Se întrerupe furnizarea energiei în județul Constanța pentru efectuarea unor lucrări. Lista zonelor afectate

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei localități din județul Constanța, fără energie electrică vineri 10 mai! Vezi dacă ești afectat

10 May 2024 500

Județul Constanța Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în zilele următoare pentru efectuarea de lucrări

07 May 2024 1543

Se întrerupe furnizarea energiei în ultima zi din luna aprilie în Constanța și Valea Dacilor. Vezi dacă ești afectat

29 Apr 2024 1025

Mai multe zone din Cumpăna și Năvodari, fără energie electrică luni, 29 aprilie. Vezi dacă ești afectat

28 Apr 2024 569

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 750

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, în perioada următoare. Lista zonelor afectate

24 Apr 2024 595

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2423

Se întrerupe furnizarea energiei marți, 16 aprilie, în municipiul Constanța și în Eforie Sud. Vezi dacă ești afectat

15 Apr 2024 1098

Lucrări la rețeaua de energie electrică din județul Constanța! În ce localități se întrerupe furnizarea energiei săptămâna viitoare

12 Apr 2024 1042

Localitățile Tuzla și Vadu Oii din județul Constanța, fără energie electrică vineri

11 Apr 2024 632

Rețele Electrice Dobrogea Se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța săptămâna viitoare. Lista zonelor afectate

11 Apr 2024 5835

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1381

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3576

Municipiul Constanța și șase localități din județ, fără energie electrică miercuri, 4 aprilie. Lista zonelor afectate

02 Apr 2024 1002

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 601