Se reformează din temelii sistemul de asistența socială! Anunțul Ministerului Muncii

foto: Ministerul Muncii
Pachetul legislativ care va reforma din temelii sistemul de asistenţă socială din România a ajuns în Parlament, după ce a fost aprobat de Guvern, a anunţat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura-Oprescu, într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de Facebook a instituţiei.

Iată postarea de pe pagina de socialiazare a Ministerului Muncii:

Se reformează din temelii sistemul de asistența socială!

S-a terminat cu licențele date din birou fără vreo verificare pe teren!

S-a terminat cu licențele provizorii prelungite la infinit!

„Clienții misterioși” vor putea vedea ce se întâmplă în centre și apoi vor anunța ANPIS.

Beneficiarii nu vor mai putea fi ascunși prin subsoluri și plimbați dintr-un centru în altul pentru că întregul sistem va fi digitizat.

Cei care încalcă legislația vor suporta inclusiv consecințele legii penale, iar amenzile cresc de cinci ori, până la 100.000 de lei.


ONG-urile, cultele religioase, instituțiile de învățământ, Avocatul Poporului și societatea civilă, în ansamblul său, vor avea un rol mai puternic.

Facem cu toții echipă în sprijinul copiilor, vârstnicilor sau a celor cu dizabilități cazați în astfel de centre!

Pachetul legislativ a ajuns în Parlament după ce a fost aprobat de Guvernul României.- se arată în conținutul postării. 


Citește și:
Angajări Constanța: Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanța angajează. Ești interesat?

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.