Se reia licitaţia De ce a eşuat o executare silită de proporţii la Mangalia

Primăria municipiului Mangalia anunţa, la începutul acestei luni, organizarea unei licitaţii publice, pe data de 28 octombrie, pentru vânzarea unor bunuri imobile, proprietate a debitorului SC Imobiliara SRL, cu sediul în Bucureşti. Este vorba despre un teren în suprafaţă de 1.050 metri pătraţi şi două blocuri nefinalizate. Potrivit reprezentaţilor administraţiei publice locale din Mangalia, firma riscă să piardă aceste bunuri din cauza unor datorii la bugetul local.
 
Imobilul situat în intravilanul municipiului Mangalia, staţiunea Neptun, compus din terenul în suprafaţă de 1.050 metri pătraţi şi construcţiile bloc nr. 1 în regim D+P+34E şi bloc nr. 2 în regim D+P+10E trebuiau să constituie, ieri, subiectul unei licitaţii organizate de Primăria Mangalia. Reprezentanţii administraţiei locale au declarat că licitaţia nu a mai avut loc ieri pentru că, până vineri, la ora 10.00 (termenul limită de depunere a ofertelor), nu s-a înscris niciun ofertant. Fapt pentru care, potrivit prevederilor legale, licitaţia s-a amânat, urmând să fie reluată peste zece zile. „Nu s-au înscris ofertanţi, licitaţia urmând a se relua peste zece zile. Chiar dacă nu au existat ofertanţi, procedura legală de executare silită merge mai departe”, explică reprezentanţii Primăriei Mangalia. Tot ei susţin şi că, pentru a evita executarea silită, firma care are datorii la bugetul local trebuie să achite integral debitul.

Amintim că SC Imobiliara SRL a ajuns în această situaţie din cauza unor debite acumulate la bugetul local, fapt pentru care, pe 31 martie 2013, a fost emis titlu executoriu pentru sumele datorate. În primă instanţă, societăţii SC Imobiliara SRL i s-a trimis o somaţie dar, pentru că firma nu ar fi achitat datoria în termen de 15 zile de la emiterea somaţiei, au continuat măsurile de executare silită, măsuri constând în popriri pe conturi bancare şi sechestru pe bunurile imobiliare. Pentru că în conturile bancare nu s-ar fi găsit disponibilităţi băneşti, s-a procedat la valorificarea bunurilor, prin vânzare la licitaţie publică.

De asemenea, amintim că, la jumătatea lunii octombrie, surse din cadrul SC Imobiliara SRL, societate administrată de Vlad Radu Popa, declarau că firma va depune toate eforturile pentru a face rost de bani, astfel încât să achite datoria. Reprezentanţii administraţiei locale Mangalia spun însă că în acest interval de timp SC Imobiliara SRL nu a efectuat nicio plată.
Conform datelor disponibile pe Registrul Comerţului, SC Imobiliara SRL este administrată de Vlad Radu Popa şi are ca domeniu de activitate „lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”. Asociaţi persoane fizice în firmă sunt Ruxandra Popa, Nicolae Preda şi Vlad Radu Popa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 244

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 250

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în Mangalia. Iată cu ce se ocupă Badber Nav SRL

02 May 2024 276

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 335

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 295

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 266

Cumpărări directe Constanța I & M Polux SRL livrează Primăriei Mangalia cărucioare de cumpărături (DOCUMENT)

01 May 2024 312

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 298

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 463

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 490

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1086

Crimă într-un hotel din Mangalia! Cazul a ajuns azi la Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 528

„Ai plecat mult prea devreme dintre noi“ Cine este tânărul mort în accidentul de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, județul Constanța? (VIDEO)

30 Apr 2024 7878

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 10569

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 4619