Se repeta „afacerea Sala Polivalenta"?! Firma unui cameraman de la Neptun, in carti pentru Sala Sporturilor (document)

cap_5.jpgLicitaţia pentru serviciile de proiectare privind redimensionarea şi extinderea Sălii Sporturilor a fost organizată de Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa, condusă de Elena Frâncu, şi a avut loc pe 12 iulie.

Elena_Francu.jpgComisia de licitaţie, din care fac parte Iulian Gurzu (preşedinte), Titi Cenuşă (arhitect-şef al judeţului), Constantin Bellu (arhitect la SC Proiect SA), Nurhan Ali (director executiv HCM Constanţa), Isabella Stan, Laura Pop şi Iulian Hanu, are greaua misiune de a decide care dintre cele şase oferte este cea potrivită pentru sala în care joacă HCM, echipa care i-a făcut pe constănţeni să fie mândri. După cum spuneam, în cursa pentru contractul de 252.1000 de lei s-au înscris şase firme: Spiri-Com, Arcadis TGH, Nicosty Proiect, Tecon, Keil-Bau şi C3D Architects. Toate bune şi frumoase, numai că ultimul dintre cei şase ofertanţi este, deja, câştigătorul unui contract frumuşel, de mai bine de trei milioane de euro, de la Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie căreia i se subordonează şi DSJ-ul Elenei Frâncu. În 2008, s-a organizat un concurs de idei de proiecte pentru ceea ce ar fi trebuit să fie sala polivalentă a Constanţei. În competiţie s-au înscris două firme, câştigătoare fiind declarată, în luna iunie 2008, SC C3D Architects SRL.

Şase luni mai târziu, contractul privind proiectarea sălii polivalente a fost atribuit oficial, prin licitaţie publică, firmei selectate prin concursul de soluţii. Potrivit anunţului publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), contractul se referă la servicii de arhitectură, servicii de inginerie specializată şi servicii de inginerie integrată, servicii de proiectare urbanistică şi peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, servicii de testări şi analize tehnice. De precizat că serviciile de proiectare cuprind elaborarea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, dar şi asigurarea asistenţei tehnice pentru lucrări. Prin obţinerea acestui contract, pe 12 decembrie 2008, firma SC C3D Architects SRL a încasat 2.884.500 euro fără TVA, echivalentul a 11.293.105 lei, adică nu mai puţin de 134,38 miliarde de lei vechi. Să nu uităm că firma selectată a primit, la câştigarea concursului de idei de proiecte pentru sala polivalentă, un premiu de 30.000 euro. Important de subliniat este că acest contract permite subcontractarea lucrărilor.

„Familia"

C3D Architects SRL este firma lui Petre Paris, unul dintre angajaţii TV Neptun, televiziune de casă a PSD-ului Constanţa, condus de Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu. Ba mai mult, în business a fost implicată, la un moment dat, şi Adela Badea, şefa departamentului de programe al aceleiaşi televiziuni. Şi asta ca să nu mai punem la socoteală că TV Neptun are în spate SC SOTI Cable Neptun, câştigătoare a mai multor contracte la Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa. În SOTI Cable Neptun sunt implicaţi, printre alţii, Sorin-Gabriel Strutinsky şi Mihail Cîrciog, partenerii de afaceri ai cuplului PSD-ist Mazăre-Constantinescu. Aşadar, totul se face în... „familie". C3D Architects îi are, în acest moment, asociaţi pe Cristian Mihai Nicolaie şi pe Petre Paris. Înfiinţată în 2007 de Nicolaie, societatea avea sediul pe bulevardul Tomis nr. 216, bl. TD4A. În 2008 au fost cooptaţi în firmă cameramanul Paris şi ştirista Adela Badea care, ca prin minune, avea domiciliul la sediul firmei. În 2009, sediul firmei se mută pe strada Făgetului nr. 163 bis. La puţin timp după aceea, directoarea ştirilor de la TV Neptun se retrage din afacere, iar C3D Architects îşi mută, tot în 2009, din nou sediul, pe strada Marc Aureliu nr. 15, etaj 1. Cât de mult se pricepe cameramanul Petre Paris la arhitectură şi proiectare, nu ştim. Însă, se aude că „majoritarul" Nicolaie (deţine 80% din părţile sociale ale C3D Architects) ar fi specialistul de fapt. Dar nu numai atât: se aude că Cristian Mihai Nicolaie este cumnatul Adelei Badea. Acum, nu ne rămâne decât să aşteptăm rezultatul deliberărilor comisiei de licitaţie şi să vedem dacă norocul va da din nou peste Petre Paris şi asociatul său, aşa cum s-a întâmplat în cazul contractului de milioane de euro de la CJC.

 

 

 

 

 

 

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

vali

16 Jul, 2010 09:03

majoritarul nicolae e cumnatul directoarei adela badea

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 842

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1451

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 377

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 420

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1844

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 666

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1042

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 976

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 657

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 819

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 690

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 950

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1568

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 832

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 564