Se va interzice folosirea sclipiciului în makeup și manichiură! Iată de când



Vești proaste pentru doamne și domnișoare! Deși pare greu de crezut, de acum încolo, folosirea sclipiciului va deveni interzisă.

Vestea nu a picat bine nici celor care lucrează în saloane și nici clientelor. Momentan, doamnele și domnișoarele pasionate de sclipici vor mai putea beneficia foarte puțin până când va intra în vigoare măsura.

Această hotărâre a fost aprobată recent și va intra în vigoare în decurs de 20 de zile de la data adoptării. Prin urmare, în mai puțin de o lună, toate saloanele de înfrumusețare trebuie să se conformeze noilor reguli legislative și să-și reinventeze pachetele de manichiură care înainte conțineau modele cu sclipici.

„Restricția adoptată utilizează o definiție largă a microplasticelor – aceasta acoperă toate particulele de polimeri sintetici sub 5 mm care sunt organice, insolubile și rezistă degradării.

Scopul este de a reduce emisiile de microplastice adăugate în mod intenționat care provin de la un număr cât mai mare de produse”, a transmis Comisia Europeană.

Citește și:

De ce pensulele de machiaj cu fire sintetice sunt cele mai recomandate?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Pupici cu sclipici, de la tati!“ Mesaj emoționant de la un militar constănțean aflat în Afghanistan, pentru fetița lui (video)

08 Sep 2016 2694

Cocktail de culori şi un ingredient surpriză Linia de finish a evenimentului The Color Run este la Goblin Constanţa Beach

30 Jul 2015 2582

O afacere devenită virală pe internet s-a închis temporar pentru că nu poate face faţă cererii

18 Jan 2015 1599