Șefii autorităţilor de frontieră române şi ungare s-au întâlnit pentru operaționalizarea unei noi artere la vama Petea

  • Principalul punct al întâlnirii a constat în operaționalizarea a unei noi artere destinată controlului autocamioanelor, pe sensul de ieşire din ţară.
 
Astăzi, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea (judeţul Satu Mare), a avut o întrevedere a inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, domnul comisar șef de poliţie ivașcu Victor Ștefan, cu inspectorul general al Poliției Ungare, domnul general-locotenent de poliție dr. Janos Balogh.
 
Pentru dezvoltarea discuţiilor operative între partea română şi maghiară, la discuţii a participat, în calitate de invitat, şi inspectorul general al Poliției Române, chestor principal de poliție Benone Marian Matei.
 
Principalul punct al întâlnirii a constat în operaționalizarea a unei noi artere destinată controlului autocamioanelor, pe sensul de ieşire din ţară.
 
Aceasta s-ar adăuga arterei deja existentă în punct. De asemenea, pe parcursul activității, au fost abordate și aspecte de interes comun privind controlul în punctele de trecere a frontierei comune.
 

„Menţionăm că, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, de la 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, controlul de frontieră are loc pe teritoriul statului maghiar, în conformitate cu acordul bilateral dintre statul român şi statul maghiar privind efectuarea controlului comun, după principiul ONE STOP CONTROL. Conform configuraţiei punctului, pe sensul de ieşire din ţară sunt şase artere plus o a şaptea destinată controlului autocamioanelor.
 
În ultimii ani, valorile de trafic au crescut semnificativ în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, atât la autovehicule, cât – mai ales – la autocamioane. La volumul foarte ridicat de automarfare prezente pe sensul de ieşire din România, de cele mai multe ori o arteră de control era insuficientă, ceea ce ducea la creşterea timpilor de aşteptare pentru formalităţile de frontieră la ieşirea din ţara noastră, respectiv intrarea în statul vecin – Ungaria.“, spun reprezentanții Poliției de Frontieră Română.

 
Astfel, ca urmare a discuţiilor de astăzi, controlul de frontieră al automarfarelor va fi reconfigurat, urmând să fie efectuat în imediata proximitate a liniei de frontieră, aşa încât întreaga activitate din punct, pe sensul de ieşire din România să nu fie perturbată. În conformitate cu acordurile în vigoare, controlul se efectuează pe teritoriul maghiar.
 
În cel mai scurt timp, vor fi disponibile două artere de control destinate camioanelor. Poliţia de Frontieră Satu Mare a luat toate măsurile logistice şi de personal pentru a asigura operativitatea controlului de frontieră, astfel încât timpii de aşteptare pentru ieşirea din ţara noastră să fie cât mai scăzuţi. Instituţia are rezerve de personal pregătit, aparatură de verificare disponibilă, precum și capacitate organizatorică pentru a gestiona întregul flux de camioane pe sensul de ieşire din România.
 
Totodată, pe timpul întâlnirii, a fost prezentat un echipament cu raze X utilizat la controlul de frontieră pentru identificarea migranţilor ilegali ascunși în mijloacele de transport marfă, echipament instalat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea-Csengersima.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Măsuri de fluidizare a traficului la graniţa cu Ungaria

26 Feb 2022 1575

Timpi mari de așteptare pentru a intra în România prin Nădlac II și Petea

17 Dec 2021 612

Trei români stabiliţi în Austria au mers la DNA pentru a recunoaşte că au obţinut certificate anti-COVID false de la Vama Petea

09 Dec 2021 938

Peste 3.500 de certificate false de vaccinare. Asistentă medicală de la DSP Satu Mare, reținută pentru luare de mită

25 Nov 2021 846

Captură impresionantă de droguri DIICOT a dat lovitura, după patru ani de filaj

29 Jul 2015 2206