Actualitate

Singurul sens giratoriu suspendat peste o autostradă din România este la Constanţa, dar e aproape inutil (galerie foto + video)

România are un sens giratoriu suspendat peste Autostrada A4, de pe raza judeţului Constanţa. Mai precis, este vorba de ieşirea către localitatea Poiana. Nodul rutier de la Poiana face parte din A4, prelungirea A2, care face legătura între Agigea şi Ovidiu.
 
Chiar dacă Autostrada Soarelui a fost finalizată din 2012, în zona Poiana, judeţul Constanţa, încă este aşteptat finalul lucrărilor. Practic, porţiunea care deserveşte autostrada este finalizată, însă drumurile de legătură cu localitatea Poiana sunt încă neîncepute. Drumul de piatră şi moloz care leagă autostrada de localitate este aproape impracticabil.
 
Contractul pentru cei 22 km ai Autostrăzii A4 - Centura Constanţa a fost semnat în august 2008, firma câştigătoare a licitaţiei fiind asocierea Astaldi-FCC, pentru suma de 437,8 milioane de lei fără TVA. Termenul de proiectare şi execuţie era de 3 ani, însă deschiderea traficului s-a făcut pe bucăţi în perioada iulie 2011-iulie 2013. Iar în prezent, această bucată este încă incompletă.


 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Din Poiana

16 Jul, 2019 20:02

Legatura dintre Poiana si Constanta se facea pe drum 89 care era asfaltat .Legatura cu Ovidiu se facea pe un drum de pamant care acum este asfaltat si este drum 88 !Drumul 89 leaga A4 de Poarta Alba prin Poiana !

Corectie la corectie

14 Jul, 2019 18:11

De fapt, acest nod "inutil" ca si alte noduri asemanatoare, au rolul de a oferi acces in toate directiile pentru Centrul de Intretinere aflat langa.

Corecție

12 Jul, 2019 09:47

Acel sens giratoriu are rolul de a realiza legătura între A2 via A4 și zona de Nord a Constantei, Mamaia, Năvodari, Tulcea (viitorul drum Expres) prin Bulevardul Amsterdam, Tomis Plus, Centura Ovidiu, Bulevardul Aurel Vlaicu, Bulevardul Tomis, etc. Nu pentru accesul in satul Poiana s-a făcut o asemenea investiție. Poiana are acces din Ovidiu și probabil că va avea si din A4 dar nu ăsta este motivul acelei investiții si nici prioritate ne cred ca are.

Articole asemanatoare

Accident pe DN 39, în apropiere de Lazu. Vezi în ce poziţie stranie a ajuns maşina

23 Jul 2019 412

Constănţeanul supărat „Sensul giratoriu de pe Soveja, prin care se intră în intersecţia de la City Park Mall, a fost amputat!”

16 Jul 2019 1853

UPDATE Accident rutier grav în Constanţa. Două auto implicate. Două victime. Unul din şoferi a fugit (galerie foto+video)

15 Jul 2019 12537

Accident rutier la sensul giratoriu din stațiunea Olimp. O victimă

14 Jul 2019 1356

Un sens giratoriu din municipiul Constanța a fost blocat. Ce variante au șoferii care vor să intre în parcarea mall-ului din zonă (galerie foto+video)

12 Jul 2019 3583

Atenție șoferi. Un transport agabaritic va circula pe ruta Ariceştii Rahtivani - Constanţa Poarta 7

12 Jul 2019 393

Accident rutier grav la Mihail Kogălniceanu-judeţul Constanţa. La sensul giratoriu de la aeroport

11 Jul 2019 10573

Atenție șoferi. Un transport agabaritic va circula pe ruta Ariceştii Rahtivani - Constanţa Poarta 7

10 Jul 2019 493

Drumul de la ieşirea de pe Autostrada A4 către Poarta 7 urmează să fie lărgit la patru benzi (galerie foto+video)

09 Jul 2019 1044

Atenție șoferi! Trafic aglomerat pe DN39 de la Eforie Nord până la sensul giratoriu de la intrarea pe Autostrada A4

07 Jul 2019 1240

Viceprimarul din Codlea, atacat pe stradă de mai multe persoane. Polițiștii au deschis o anchetă

05 Jul 2019 496

Povestea accidentului, din Constanţa, de la Oxford. Carambol cu scandal, cuţite, cătuşe şi un şofer care nu era şoferul (foto+video)

03 Jul 2019 30306

Imagini de la eveniment Accident rutier în zona hotelului Oxford din Constanța. Trei automobile, distruse (galerie foto+video)

02 Jul 2019 9839

Accident rutier în Mangalia, la sensul giratoriu de la „Mega Image“

02 Jul 2019 3084

Animal căzut în puţ, în Valea Dacilor, judeţul Constanţa

01 Jul 2019 518