Șofer depistat de polițiști sub influența substanțelor psihoactive, în județul Tulcea




 
  • La data de 02.03.2024, în jurul orei 21:30  polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au identificat în trafic un bărbat, în vârstă de 33 ani, din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din orașul Măcin, iar în urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, potrivit IPJ Tulcea.

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, spun polițiștii tulceni.

 
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive.
 

„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate  beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, specifică IPJ Tulcea.


Citește și
Bărbat din Sulina, prins băut la volan. Iată ce spun polițiștii

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii din Tulcea, la datorie pentru o sărbătoare a Floriilor în siguranță

25 Apr 2024 295

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 530

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 409

​ Autoturism căutat de autoritățile portugheze, găsit în Tulcea

15 Apr 2024 472

Județul Tulcea ​Șofer prins la volan sub influența băuturilor alcoolice. Constatările polițiștilor

15 Apr 2024 444

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 596

Radare în județele Constanța și Tulcea. Peste 250 de amenzi aplicate

07 Apr 2024 505

Alertă la Constanța! Un adolescent a dispărut de la locuința din stațiunea Mamaia

04 Apr 2024 1238

Tulcea Aplicația eDAC, folosită de polițiști pentru verificarea documentelor de identitate

01 Apr 2024 468

Alertă în județul Tulcea! Un tânăr de 25 de ani, dispărut de la un centru de reabilitare din localitatea Horia

30 Mar 2024 728

Oficiali de la IPJ Tulcea despre femeia din Baia găsită împușcată

29 Mar 2024 920

Polițiștii din Sulina, județul Tulcea, în mijlocul elevilor (Galerie FOTO)

26 Mar 2024 425

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 709

Percheziții în județele Tulcea, Giurgiu și Galați pentru furt de motorină (FOTO)

22 Mar 2024 565

Bucuria copiilor la Ziua Porților Deschise. Întâlnirea cu polițiștii din Tulcea (FOTO)

22 Mar 2024 478