Sorina Pintea Examenul de rezidențiat se amână în lipsa unui ministru al Educației

Examenul de rezidenţiat de anul acesta se amână pentru data de 8 decembrie, a anunţat vineri ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, potrivit antena3.ro
 
Pintea a declarat că motivul amânării constă în faptul că nu are cine să semneze ordinul de examen, în lipsa unui ministru al Educației.

Mii de absolvenţi de Medicină, Stomatologie şi Farmacie ar fi trebuit să susţină testul pe 17 noiembrie. Metodologia de organizare pentru examenul de rezidenţiat se aprobă prin ordin comun al ministrului Sănătăţii şi ministrului Educaţiei.

Astfel, s-a luat decizia ca examenul de rezidenţiat să fie reluat în data de 8 decembrie.

„Ne aflăm într-o situație fără precedent, să nu se poată organiza examenul de rezidențiat. 5.684 de absolvenți riscă să nu poată continua pregătirea", a declarat Sorina Pintea.

Sorina Pintea a explicat că pentru organizarea examenului este necesară emiterea a 7 ordine de ministru, dintre care 3 comune - Ministerul Sănătății și Ministerul Educației. Primul ordin comun vizează chiar metodologia examenului.

EXAMEN DE REZIDENȚIAT CALENDAR:

- 28 octombrie - 11 noiembrie inscrierea candidaților
- 14 noiembrie transmiterea listelor

- 27 noiembrie afisarea pe site a celor acceptați in concurs
- 8 decembrie examenul de rezidentiat
- 18 decembrie -19 decembrie alegerea posturilor

- 14 - 16 ianuarie 2020 repartitia pe clinici 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii au stabilit un nou termen în dosarul Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătății

19 Sep 2020 2000

Fost ministru al Sănătății Sorina Pintea, acuzată de luare de mită. Procesul a primit un nou termen

08 Aug 2020 1958

Acuzată de luare de mită Veste bună pentru Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătății

02 Jul 2020 1829

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, plângere împotriva controlului judiciar

24 May 2020 2023

DNA. Sorina Pintea, trimisă în judecată pentru luare de mită

30 Apr 2020 1829

Sorina Pintea, eliberată din arest

06 Mar 2020 2370

Legături cu Constanţa! Cine decide azi libertatea Sorinei Pintea, fostul ministru al Sănătăţii (document)

06 Mar 2020 2255

Protest pentru susținerea Sorinei Pintea, la Baia Mare

05 Mar 2020 3160

Miniștrii Costache și Vela au cerut controale pentru modul în care a fost tratată în arest Sorina Pintea

04 Mar 2020 1887

Referatul DNA în cazul Sorinei Pintea! Iată de ce a fost arestat fostul ministru al Sănătăţii (document)

03 Mar 2020 2469

Editorial Sorina Pintea şi „Şpaga sub acoperire“

02 Mar 2020 4609

Sorina Pintea, suspendată din PSD și înlocuită din funcția de manager al Spitalului Județean Baia Mare

01 Mar 2020 2328

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru 30 de zile

29 Feb 2020 2592

UPDATE 2 Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, arestată preventiv

29 Feb 2020 3167

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, reţinută de procurorii DNA

28 Feb 2020 2129