Statul vine în sprijinul celor cu venituri mici. Ajutor pentru branșarea la apă și canalizare. Ce sumă maximă se poate obține

 foto: Pexels Prin intermediul programului, al cărui ghid de finanțare se regăsește în Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, nr. 2.605/2022, publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial, se stabilește cu cei cu venituri mici vor putea acoperi până la 1.900 euro, fără TVA, din cheltuielile de branşare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi/ sau de canalizare.

Condițiile pe care beneficialii finali, respectiv cei care vor folosi sistemele de apă și canalizare, pentru a primi banii pentru conectare sunt:
  1. să fie o persoană singură cu venituri reduse/ face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie);
  2. are domiciliul într-o gospodărie neracordată/nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/sau canalizare și se află pe rata teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;
  3. își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

În plus, terenurile acestora pe care se vor face lucrările de branșare/racordare trebuie să îndeplinească cumulativ aceste condiții:
  • să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;
  • să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;
  • să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptul comun.
Dacă îndeplinesc aceste condiții, cei interesați vor trebui să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de măsura de sprijin. Așadar, banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici, ci, din suma amintită, vor fi plătiți operatorii locali pentru branșarea unei gospodării.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Persoană fizică, anunț privind începerea lucrărilor de construire locuință P+1E în Valu lui Traian, strada Plopilor nr. 21

03 Aug 2023 549

Prima Conectare Programul prin care familiile cu venituri reduse se pot branșa la rețelele de apă și canalizare

04 Jun 2023 992

CNI a depus proiectul la Mediu pentru construirea Centrului Sportiv de la Valu lui Traian, județul Constanța

15 Nov 2022 1769

Reguli pentru branșarea gratuită la rețeaua de distribuție a gazelor naturale

02 Mar 2022 5600

Constanța. Autorizarea branșării la rețelele de utilitate publică se face de către SC Confort Urban (galerie foto)

18 Feb 2020 1691

Primăria Constanţa vrea racordarea la gaze a blocurilor de locuinţe sociale (document)

21 Sep 2016 3406

Proiect pentru reabilitarea obiectivelor turistice din Neptun Cristian Radu cheamă astăzi consilierii în şedinţă

21 Jul 2014 1849

Şcolile şi grădiniţele din Mangalia vor fi branşate la reţeaua de gaze naturale

04 Jul 2014 1153

A început recensământul abonaților RAJA din Constanţa

12 Jun 2014 1749