Steluța Popescu numită, din nou, în fruntea Gărzii de Mediu Constanța



Steluța Popescu alături de Octavian Berceanu, la control în Portul Constanța
 
  • Steluța Popescu a fost numită din nou în fruntea Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu Constanța.

Informația a fost confirmată de însăși directorul instituției. „Decizia mi-a fost înmânată de ieri. Voi exercita temporar pentru șase luni această funcție”, a spus Steluța Popescu, care a participat și la acțiunea din Vama Veche, unde au fost identificate peste 15.000 kg de deșeuri de haine, acțiune în colaborare cu Garda de Coastă.

Totodată, Steluța Popescu a mai spus că speră să se rezolve și situația personalului, să fie făcute detașările pentru o sporire a activității în Portul Constanța privind verificările împotriva introducerii de deșeuri în țară.

Steluța Popescu a mai exercitat timp de două mandate conducerea interimară a Gărzii de Mediu Constanța.

Declarație de avere


Comisarul Steluța Popescu a venit la conducerea Gărzii de Mediu Constanța în vara anului 2020, pentru un prim mandat. Aceasta a lucrat la Agenția pentru Protecția Mediului de la înființare, iar în anul 2003, când instituția s-a scindat, a mers pe linia inspecției, alături de Garda de Mediu.
 
Potrivit documentelor oficiale, în declarația de avere completată la data de 10 mai 2021, Steluța Popescu preciza că deține un teren agricol și unul intravilan, în suprafață de 5,99 de hectare și, respectiv, de 2000 mp, ambele moștenite în 1993 împreună cu Iulia Liliana Pavel. Aceleași terenuri figurează și în declarația anterioară, din anul 2020.
 

Pentru a reveni la documentul din 2021, a mai precizat actualul șef al Gărzii de Mediu Constanța că deține un apartament în Constanța, de 52 mp, cumpărat în 2011 împreună cu soțul său, Dumitru Popescu.
 
Totodată, Steluța Popescu a mai precizat și că deține o casă de vacanță în Comana, de 80 mp, moștenită în 1993 împreună cu Iulia Liliana Pavel.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu a amendat Primăria Constanța pentru tăierea copacilor de pe bulevardul Ferdinand

28 Mar 2023 2803

Garda de Mediu Constanța a cerut sistarea tăierilor copacilor de pe bulevardul Ferdinand din Constanța

21 Mar 2023 2116

Declarații de avere Ce avere are Steluța Popescu, șeful Gărzii de Mediu Constanța (DOCUMENTE)

04 Mar 2023 2035

Un teren din zona Platforma Midia Năvodari face obiectul unui dosar penal in rem din cauza mormanelor de deșeuri (VIDEO)

27 Jan 2023 1465

ZIUA-n amiaza mare Steluța Popescu, șeful Gărzii de Mediu Constanța - „Aproape toate primăriile din județ au fost amendate din cauza gunoaielor”

26 Feb 2022 2015

ZIUA-n amiaza mare Comisarul șef al Gărzii de Mediu Constanța, detalii despre poluare și explozia de la Petromidia

25 Feb 2022 2061

Comisarul șef al Gărzii de Mediu Constanța, Steluța Popescu, la „ZIUA-n amiaza mare”

24 Feb 2022 2475

Ileana Andrei a înlocuit-o pe Steluța Popescu la conducerea Comisariatului Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu

01 Jul 2021 2196

Steluța Popescu, Garda de Mediu Constanța – „ România are mari întârzieri în ceea ce privește reciclarea deșeurilor”

12 Jun 2021 5389

LIVE Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, la Constanța. Activitatea comisarilor de la malul mării, analizată

10 Jun 2021 3177

Poluare la Șantierul Naval Damen Mangalia! A fost sesizată Garda de Mediu (galerie foto)

08 Jun 2021 2435

Din grânarul Europei, în groapa de gunoi a lumii. În timp ce se verificau 15 containere de deșeuri, altele erau oprite la frontieră

15 May 2021 2574

90 de containere cu deșeuri, descoperite în Portul Constanța. De unde au venit și ce conțineau. Unde urmau să ajungă

13 May 2021 2836

Declarații de avere Ce avere are Steluța Popescu, șeful Gărzii de Mediu Constanța (documente)

24 Apr 2021 4030

De ce a fost amendată Primăria Constanța de Garda de Mediu și cum vrea să scape de sancțiune

06 Mar 2021 3071