Știri Constanța Rezultatele acțiunii "Blocada" în Năvodari. Amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

Acțiunea ”Blocada” în Năvodari! 

La data de 4 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari, Secției 5 Poliție Rurală Cogealac și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța au desfășurat activități, în sistem integrat, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

Acțiunea a avut drept scop prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și penale comise la regimul circulației rutiere, asigurarea climatului de ordine și siguranță publică și combaterea faptelor de comerț ilicit, informează IPJ Constanța. 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și au fost verificate 30 de vehicule.

Totodată, au fost verificate 7 persoane aflate sub măsura preventivă a controlului judiciar.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, dintre care 8 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, 4 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, și 2 la O.U.G. 34/2008, privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional Unic Pentru Apeluri de Urgenţă, transmite Poliția. 

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 5 permise de conducere și au fost retrase 1 certificat de înmatriculare și 1 set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 4 noiembrie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Măceșului, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a mai punctat sursa citată. 

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior, a fost transportat la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.


foto: IPJ Constanța 


Citește și:

Știri ConstanțaDosare penale și sancțiuni în urma acțiunilor poliției din Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Peste 300 de sancțiuni, aplicate de polițiști, în weekend

22 Apr 2024 362

Operațiunea Blocada! Sute de permise reținute și zeci de infracțiuni! Ce s-a descoperit la filtrul Poliției?

27 Jan 2024 964

Știri Constanța Sancțiuni și infracțiuni descoperite. Ce a scos la iveală Acțiunea "Blocada" la Constanța (FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 843

Operațiunea "Blocada" în Constanța O „șoferiță“ fără permis, depistată în Agigea (FOTO)

13 Jan 2024 906

Știri Constanța Sute de mașini verificate și peste 400 de amenzi aplicate în Acțiunea "Blocada! (FOTO+VIDEO)

07 Jan 2024 757

Știri Constanța Acțiunea „Blocada” la Constanța! Amenzi și permis reținute (FOTO)

31 Dec 2023 873

Polițiștii din Constanța, în Acțiunea ”Blocada”! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

03 Dec 2023 885

MAI Peste 600 de permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore

03 Dec 2023 820

Acțiuni integrate ale Poliției și Jandarmeriei Peste 10.000 de persoane legitimate în cadrul acțiunii Blocada

15 Nov 2023 781

Acțiunea ”Blocada” în Constanța! Șoferi băuți prinși în timpul raziei (FOTO+VIDEO)

08 Oct 2023 1006

Acțiunea ”Blocada” la Medgidia! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

24 Sep 2023 1059

Acțiunea Blocada la Medgidia! Au fost aplicate mai multe amenzi (GALERIE FOTO)

18 Sep 2023 681

Raziile din cadrul acțiunii "Blocada" la Constanța Peste 600 de persoane legitimate și sancțiuni în valoare de 63.000 de lei (FOTO)

13 Aug 2023 1190

Acțiunea ”Blocada” continuă la Constanța Șofer băut și cu permisul suspendat depistat în Corbu (FOTO)

12 Aug 2023 906

Acţiunea „Blocada Sud”, în desfăşurare Poliţiştii din Constanţa acţionează „în oglindă” cu cei bulgari

04 Aug 2014 1567