Știri Constanța Șofer prins băut și drogat la volan. Constatări

Sursă foto: IPJ Constanța
 
  • Polițiștii au pornit în sprijinul polițiștilor de frontieră, vehiculul fiind interceptat în localitatea Satu Nou.
 
La data de 29 aprilie 2024, în jurul orei 3.15, polițiști din cadrul Poliției Orașului Cernavodă au fost sesizați, de polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, cu privire la faptul că sunt în urmărirea unui autoturism al cărui conducător auto nu a oprit la semnal și care se deplasează pe DN 22 C, către municipiul Medgidia, transmite un comunicat din partea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
 
Polițiștii au pornit în sprijinul polițiștilor de frontieră, vehiculul fiind interceptat în localitatea Satu Nou.
 
Conducătorul auto a fost legitimat, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 24 de ani.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,40mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
 

„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și a alcoolemiei în sânge.
 
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, a încheiat sursa citată.
 

 
Citește și:

Acțiune a polițiștilor rutieri din Constanța. Iată ce au constatat aceștia

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Agresorii din Vama Veche, prinși și duși în arestul IPJ Constanța (VIDEO)

16 May 2024 293

IPJ Constanța Perioada de înscriere la sesiunea de admitere în școlile de poliție, prelungită. Iată până când

15 May 2024 329

Urmărire ca în filme, în Constanța După ce a bifat mai multe infracțiuni rutiere, a fost „debifat” de polițiști

15 May 2024 410

Săptămâna Școală în Siguranță organizată de polițiștii din Constanța (FOTO)

15 May 2024 311

O firmă de deșeuri din Constanța, amendată aspru (FOTO)

15 May 2024 447

S-a sunat la 112 Biroul Control Intern din IPJ Constanța, „activat“ în cazul fostului șef al Poliției Costinești

15 May 2024 970

IPJ Constanța Accident rutier pe Bulevardul Tomis, Constanța

15 May 2024 600

Oficial de la IPJ Constanța, despre șoferul care a fost implicat în tamponarea de pe Podul Agigea

14 May 2024 660

Razie a polițiștilor în Portul Constanța! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 May 2024 357

Informații de ultim moment despre starea copiilor intoxicați! Au ajuns de urgență la Spitalul Județean Constanța (VIDEO)

14 May 2024 744

UPDATE Oficial de la IPJ Tragedie în KM5 din Constanța - Un adolescent de 17 ani s-a spânzurat

14 May 2024 3832

Un bărbat de 37 de ani s-a aruncat de pe podul rutier Agigea. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

14 May 2024 1441

Oficial de la IPJ ConstanțaTinerii suspectați că au furat un scuter de pe bulevardul Mamaia, căutați de poliție (VIDEO)

14 May 2024 816

Risc de explozie în Constanța! Polițiștii au intervenit

13 May 2024 962

Misiuni ale polițiștilor în județul Constanța

13 May 2024 424