„Stop alcoolului la volan”, o acțiune a polițiștilor rutieri constănțeni

  • Totodată, polițiștii rutieri au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 2 pentru conducere fără permis. 
În noaptea de 7/8 august, în intervalul orar 20.00 - 04.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Biroului Rutier Constanța, sprijiniți de un ofițer din cadrul Direcției Rutiere, au desfășurat o acțiune în județul Constanța, pe principalele drumuri naționale, dar și în interiorul localităților și stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii au controlat aproximativ 500 de vehicule și au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, totodată fiind reținute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere, dintre care 2 pentru consumul de băuturi alcoolice, sub limita infracțiunii. 

De asemenea, au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Totodată, polițiștii rutieri au constatat 6 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 2 pentru conducere fără permis. 

Pentru deplasarea în condiții de siguranță, polițiștii vă recomandă:
  • Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice!
  • Adaptaţi permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și de trafic! 
  • Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri riscante sau neregulamentare!
  • Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
  • Folosiţi centura de siguranţă - vă poate salva viaţa în caz de accident!
  • Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!

„Precizăm faptul că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare”, transmite IPJ Constanța. 


Sursă foto: IPJ Constanța


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer beat implicat într-un accident rutier pe Șoseaua Mangaliei din Constanța

11 May 2024 369

Control al polițiștilor la societăți din Constanța, Nicolae Bălcescu și Poiana. Ce au descoperit oamenii legii

11 May 2024 362

Județul Constanța Accident pe autostradă! Un TIR și o autoutilitară s-au lovit (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2024 838

IPJ Constanța Activitate de promovare a meseriei de polițist în municipiu (FOTO)

10 May 2024 405

IPJ Constanța Bărbat de 39 de ani, reținut după ce a fost depistat de poliție în trafic băut și cu permisul suspendat

10 May 2024 386

Acțiuni de control ale polițiștilor în Județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

10 May 2024 381

Razie în Portul Constanța Tânăr, depistat de polițiști conducând drogat și cu permisul suspendat

10 May 2024 396

Polițiștii din Constanța au reținut un bărbat urmărit pentru furt și distrugere

09 May 2024 491

Știri Constanța Echipa poliției din Mihail Kogălniceanu găsește și salvează un copil în pericol pe șosea

09 May 2024 731

Cinci urmăriți international, aduși în țară de polițiști. Unul din ei este din Constanța

09 May 2024 468

Știri Constanța Prins de polițiști la volan, drogat - Vehiculul, staționat

09 May 2024 463

Accident rutier în incinta Portului Constanța. Un tânăr de 22 ani a fost rănit

09 May 2024 538

Polițiștii fac razie în Portul Constanța! (VIDEO)

09 May 2024 997

Oficial de la IPJ Constanța despre bărbatul găsit decedat pe plaja din Mamaia. Acesta era din Brașov

09 May 2024 839

Știri Constanța Șoferi drogați și băuți, ori cu permisul suspendat, depistați de polițiști în trafic – unul a provocat un accident

08 May 2024 415