Suspect de crimă dat în urmărire, găsit în județul Constanța

Poliția în acțiune. Foto: Facebook/DGPMB
  • Un bărbat bănuit de uciderea unei persoane din oraşul staţiune Covasna a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, conform AGERPRES.
 
Un bărbat bănuit de uciderea unei persoane din oraşul staţiune Covasna a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de omor, informează Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, conform AGERPRES.
 
Potrivit sursei citate, victima ar fi fost înjunghiată cu mai multe lovituri de cuţit, iar suspectul, care a fost căutat timp de mai multe zile, a fost găsit în judeţul Constanţa.
 

„În fapt, s-a reţinut că în data de 16.08.2023 în timp ce se afla în locuinţa situată în oraşul Covasna proprietatea victimei, cu care locuia împreună, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente, inculpatul i-a aplicat acesteia trei lovituri cu un obiect tăietor în zona gâtului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa. Imediat după săvârşirea faptei inculpatul a părăsit oraşul Covasna şi în urma investigaţiilor, la data de 24.08.2023 a fost localizat pe raza judeţului Constanţa. Inculpatul a fost prezentat procurorului, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore şi la data de 25.08.2023 a formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Prin încheierea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Covasna, din data de 25.08.2023 a fost admisă propunerea şi s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului”, se arată într-un comunicat de presă transmis luni.

 
Potrivit unor surse judiciare, victima ar fi un bărbat de peste 80 de ani.
 
Actele de urmărire penală s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna - Serviciul de Investigaţii Criminale.
 

Citește și:
Percheziții ale polițiștilor Capitalei într-un dosar de furt calificat. Cum au acționat suspecții

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.