Sute de kilograme de floarea-soarelui, furate din vagoanele de marfă garate în triajul Constanța Port B

foto: Poliția Română În perioada 31 octombrie – 6 noiembrie a.c., polițiștii de la transporturi, împreună cuangajați feroviari, au acționat pentru eliminarea riscurilor privind sustragerile din vagoanele de mărfuri, precum şi de componente ale mijloacelor de material rulant, fiind verificate 189 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată și 118 în triaje. 171 de trenuri de marfă au fost verificate în parcurs (în linie curentă).
 
Potrivit Poliției Române, de asemenea, în cadrul acțiunii, au fost verificate 784 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 20 de magazii de piese de schimb.
 
Totodată, polițiștii au efectuat verificări şi la 196 de unităţi, care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase.
 
Au fost efectuate controale la 174 de firme de pază, care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare., mai precizează sursa citată. 
 
În urma desfășurării acțiunii, au fost constatate 14 infracțiuni și au fost aplicate 871 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 350.700 de lei.
 
Exemple:
 

1. La data de 2 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Dâmbovița – Postul de Poliție Transporturi Feroviare Târgoviște s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în cursul lunii octombrie 2022, o persoană, salariată la o firmă, ar fi modificat în fals fișele de apreciere a curățeniei vagoanelor de călători din stația C.F. Târgoviște Sud, cu un punctaj superior față de cel acordat de partidele de tren, cauzând un prejudiciu de aproximativ 10.000 de lei.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură  privată, uz de fals și înșelăciune.           
 

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgoviște, în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
 
2.  La data de 4 noiembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Timișoara, împreună cu comisarii Gărzii de Mediu Timișoara, au efectuat un control la o firmă din municipiul Timișoara, în urma căruia s-a constatat încălcarea prevederilor art. 94 alin. 1 lit. a, din O.U.G. nr. 195/2005, privind protecția mediului, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 60.000 de lei.

 
3.  La data de 5 noiembrie a.c., ora 14.00, polițiștii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au depistat în Portul Constanţa trei persoane care ar fi sustras, din vagoanele de marfă garate în triajul Constanța Port B, 900 de kilograme de floarea-soarelui, pe care le-ar fi încărcat în 30 de saci.
 
Aceștia ar fi încercat să scoată din port marfa sustrasă, folosind platformele unor vagoane din compunerea unui tren de marfă, care urma să plece, urmând să-i arunce, din mers, în municipiul Constanța.
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal, persoanele bănuite fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Municipiului București - Reținuți pentru furt în dauna unei societăți comerciale

17 May 2024 270

Poliția Municipiului București - Prinsi in flagrant de politistii Capitalei

17 May 2024 225

Medgidia Bărbat, reținut de polițiști, după ce ar fi tâlhărit o femeie, pentru un telefon mobil

13 May 2024 491

Tânăr din Tulcea, condamnat la închisoare, extrădat din Franța

11 May 2024 442

Furt dintr-o clădire în construcție din municipiul Constanța! Unul dintre suspecți, reținut

11 May 2024 465

Polițiștii au discutat cu elevii din Constanța despre prevenirea violenței și a furturilor

09 May 2024 484

Polițiștii din Constanța au reținut un bărbat urmărit pentru furt și distrugere

09 May 2024 583

Cinci urmăriți international, aduși în țară de polițiști. Unul din ei este din Constanța

09 May 2024 513

Știri Constanța Prins de polițiști când încerca să fure un generator, la câteva zile după ce ar fi tâlhărit un bărbat în Satul de Vacanță

08 May 2024 467

Justiție Constanța Închisoare cu executare pentru un bărbat care a „poftit“ la caviar, brânză cu mucegai și salam nobil

07 May 2024 739

Justitie Constanța Cinci ani de închisoare cu executare pentru trei cutii de ton, ciocolată și două sticle de whisky

03 May 2024 814

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 492

IPJ ArgeșReținut de polițiști

30 Apr 2024 603

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 604

Au sustras bunuri din sediul unei societăți. Percheziții au fost efectuate în Ovidiu, județul Constanța (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 742