Sute de misiuni desfășurate de ISU Dobrogea în ultimele zile

persoana ranita intr un accident rutier in localitatea tuzla judetul constanta 787263
  • În ultimele zile ISU Dobrogea a interveni în zeci de accidente și incendii.

În weekend-ul 17-19 iunie 2022, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța a fost solicitat sute de ori, prin 197 de  apeluri la 112.
 
Echipajele SMURD au intervenit în 153 situații pentru acordarea primului ajutor și/sau transportarea la unitățile sanitare în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale.
              
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost solicitați să intervină în cazul a zece accidente rutiere ce au avut loc pe raza județului Constanța. Au rezultat 14 persoane vătămate, patru dintre acestea primind îngrijiri medicale la fața locului, fără a fi transportate la spital.

Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, între localitățile Ovidiu și Galeșu, două persoane fiind rănite.

Au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, un SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța. Cele două victime, conștiente și cooperante, au fost transportate la spital.

Trei autoturisme au intrat în coliziune, duminică seară, în municipiul Constanța. Au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare, un SMURD și o ambulanță a Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.

În urma accidentului, au rezultat patru persoane rănite, trei dintre acestea fiind transportate la spital. A fost vorba despre doi adulți și un minor; victimele erau conștiente și cooperante.
 
Zeci de incendii au izbucnit de zeci de ori. Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost solicitați să intervină în cazul a 16 incendii, cele mi multe dintre ele fiind de vegetație uscată.

 
În perioada 17-19 iunie 2022, pompierii militari au fost solicitați să acorde sprijin în cazul altor 25 de situații. Din aceste intervenții, menționăm: incendii de vegetație uscată, asigurări măsuri prevenire și stingere incendii la decolare/aterizare elicopter, transport persoane supraponderale etc.
 

Pompierii militari au fost solicitați să intervină și în cazul a trei situații de salvare a unor persoane din mediul acvatic. Doi copii în vârstă de 7 și 13 ani au fost scoși din mare de turiștii aflați la plajă, în stațiunea Jupiter. Pompierii militari și colegii Serviciului Județean de Ambulanță Constanța i-au asistat medical, părinții acestora refuzând transportul lor la spital. Un adult în vârstă de 41 ani și un minor de 13 ani au fost aduși la mal de salvamari, tot în stațiunea Jupiter. Au fost asistați medical de un echipaj SMURD, minorul fiind transportat la spital.

Echipajele ale Centrului de Antrenament al Scafandrilor Profesioniști din cadrul ISU Dobrogea au intervenit, seara trecută, în localitatea Medgidia, pentru căutarea unei persoane căzute în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost primit în jurul orei 18.00. Au intervenit scafandrii ISU Dobrogea, o autospecială de stingere, un SMURD și o ambarcațiune.

Operațiunile de căutare a persoanei căzute în canal au durat până după miezul nopții și au fost reluate astăzi, 20.06.2022, începând cu ora 08.20. La ora aceasta, intervenția este în dinamică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU Dobrogea Vino să faci parte din frumoasa echipă a salvatorilor constănțeni! Iată posturile vacante

30 Apr 2024 554

Accident rutier pe Autostrada A2 București-Constanța în apropiere de Medgidia (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 1808

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 657

Știri Constanța Accident rutier grav pe DN2A între Ovidiu și Mihail Kogălniceanu! Un pieton, decedat

28 Apr 2024 1478

UPDATE Accident rutier în Duminica Floriilor la Cernavodă! Două persoane, rănite

28 Apr 2024 797

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1213

„Iepurașul pompier” la Constanța Concursuri, premii, super-eroi și multe surprize pentru cei mici (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 538

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 559

Județul Constanța Atenție, șoferi! Accident rutier pe DN 22, între localitățile Tariverde și Mihai Viteazul (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1706

Condamnare definitivă pentru un fost angajat al ISU Dobrogea! 12 ani şi 6 luni de închisoare

26 Apr 2024 641

Accident rutier la ieșirea din Gălbiori, județul Constanța. Un tir încărcat cu piatră s-a răsturnat!(Galerie FOTO)

25 Apr 2024 790

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 422

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 605

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 351

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1430