Tablouri, bijuterii, terenuri şi imobile Cum s-a modificat, în ultimii trei ani, averea fostului director general al RADET, Ilie Rachieru (documente)

Dacă în ediţia din 13 noiembrie, am prezentat declaraţiile de avere şi pe cele de interese ale actualei conduceri a RADET Constanţa şi pe cele ale membrilor Consiliului de Administraţie, azi vorbim despre Ilie Racheru, fostul director general al RADET, care, în iunie 2014, şi-a dat demisia din funcţie şi din componenţa Consiliului de Administraţie.

Pentru informarea corectă şi obiectivă a cititorilor noştri, prezentăm declaraţiile de avere ale fostului director general al RADET Constanţa, Ilie Rachieru, actual consilier al conducerii regiei constănţene, declaraţii completate în anii 2012, 2013 şi 2014 şi postate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate. 
În declaraţia de avere completată în anul 2012, Ilie Rachieru, pe atunci director general al RADET Constanţa, deţinea cota parte de ½ din trei terenuri intravilane în Bucureşti, judeţul Mehedinţi şi judeţul Olt. De asemenea, în aceeaşi declaraţie se mai regăsesc jumătate dintr-un spaţiu comercial de 740,78 mp, în Slatina, o casă de vacanţă de 205 mp, în judeţul Mehedinţi, şi jumătate dintr-un un apartament de 140 mp, în Constanţa. În garaj, Ilie Rachieru avea un automobil Mercedes, fabricat în anul 2006. Printre bunuri se mai numără o colecţie de tablouri şi bijuterii. Interesant este că, la rubrica „Valoare estimată“, Ilie Rachieru a scris „nu pot aprecia“. Cât priveşte datoriile, Ilie Rachieru avea o datorie de 100.000 de euro, scadentă în anul 2030, şi suma de 112.000 de euro. În anul fiscal, aferent anului 2011, Ilie Rachieru a câştigat 66.958 de lei în calitate de director general al RADET Constanţa, iar soţia sa a obţinut suma de 39.758 de lei de la BRD. La acestea se adaugă şi alocaţia copilului minor, de 504 lei. În calitate de preşedinte al CA al RADET, a obţinut suma de 600 de lei.
 
Potrivit declaraţiei de avere completate în anul 2013, Ilie Rachieru deţinea aceleaşi bunuri imobile: trei terenuri intravilane în judeţele Mehedinţi, Olt şi în municipiul Bucureşti, un spaţiu comercial în Slatina, o casă de vacanţă în judeţul Mehedinţi şi un apartament în Constanţa. În declaraţia din 2013, se mai regăsesc: automobilul Mercedes, fabricat în anul 2006, colecţia de tablouri şi bijuterii, a cărei valoare nu este precizată, dar şi cele două datorii - una de 100.000 de euro şi una de 112.000 de euro. În anul fiscal 2012, a câştigat suma de 84.480 de lei de la RADET Constanţa, cu 17.522 de lei mai mult decât în anul precedent. La rândul său, soţia sa a adus în casă suma de 39.754 de lei de la BDR, unde lucrează ca responsabil de agenţie. În calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al RADET Constanţa, Ilie Rachieru a obţinut suma de 12.420 de lei.
În ultima declaraţie de avere, completată în anul 2014, Ilie Rachieru a trecut cota parte de ½ din două terenuri intravilane, situate în judeţele Mehedinţi şi Olt, precum şi o casă de vacanţă în judeţul Mehedinţi şi apartamentul din Constanţa. Nu se mai regăsesc în declaraţie spaţul comercial din Slatina şi un teren din Bucureşti. Acestea au fost vândute către aceeaşi persoană fizică. Atât terenul din Bucureşti, cât şi spaţiul comercial din Slatina au fost vândute pentru suma de 22.000 de lei fiecare. La rubrica „bunuri mobile“, Ilie Rachieru a trecut acelaşi automobil Mercedes, fabricat în anul 2006. În declaraţia completată în anul 2014, apar şi colecţia de tablouri şi bijuterii, a cărei valoare nu este dezvăluită, şi cele două datorii de 100.000 de euro şi 112.000 euro. În anul fiscal 2013, Ilie Rachieru a câştigat sumele de 84.804 lei de la RADET Constanţa, în calitate de director general, şi 9.215 lei de la CA-ul RADET Constanţa. Soţia sa a obţinut suma de 39.215 lei de la BRD.

În iunie 2014, şi-a dat demisia din funcţia de conducere

Reamintim că, în cadrul şedinţei din iunie 2014 a Consiliului de Administraţie al RADET Constanţa, Ilie Rachieru a renunţat la funcţia de director general. În aceeaşi zi, a fost înregistrată la Primăria municipiului Constanţa şi renunţarea lui Ilie Rachieru la funcţia de membru în cadrul Consiliului de Administraţie al RADET Constanţa. Ilie Rachieru, directorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa, a fost condamnat, pe 10 iunie anul curent, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi luare de mită în formă continuată. În aceeaşi cauză, Liviu Gheorghiu, director general şi acţionar al SC Multigama Tech SRL Bucureşti, s-a ales cu cinci luni de închisoare, tot cu suspendare condiţionată, pentru dare de mită în formă continuată. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare completului de judecată C5, prezidat de judecătoarea Sofica Dumitraşcu şi format din magistraţii Maricela Cobzariu şi Lucian Macavei. Decizia ÎCCJ este definitivă.

Trimis în judecată pe 9 iulie 2008

Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Ilie Rachieru a fost trimis în judecată la data de 9 iulie 2008, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi luare de mită. Asta în timp ce Liviu Gheorghiu, director general şi acţionar al SC Multigama Tech SRL Bucureşti, a fost acuzat de dare de mită. Organele de anchetă susţin că, la data de 16 decembrie 2005, a fost semnat între RADET Constanţa, în calitate de achizitor, şi SC Multigama Tech SRL, un contract care viza modernizarea reţelei de termoficare a oraşului, având ca obiect „Achiziţia de pompe de termoficare cu convertizoare de frecvenţă încorporate, pentru de 132 puncte termice şi 2 centrale cu funcţionare pe gaze naturale“. În calitatea sa de director general al RADET Constanţa, Rachieru şi-ar fi îndeplinit, cu ştiinţă, în mod defectuos atribuţiile de serviciu, acceptând ca, pe parcursul derulării contractului, să fie livrate produse necorespunzătoare, ce nu îndeplineau criteriile minime stabilite prin caietul de sarcini, după cum susţin procurorii. Mai mult decât atât, DNA arată că Rachieru nu ar fi renegociat preţul contractului conform clauzelor stabilite iniţial, cauzând astfel un prejudiciu total în sumă de 4.931.880,05 lei (echivalentul a peste 1,3 milioane de euro).
 
„Suma reprezintă produsele necorespunzătoare calitativ, la care se adaugă suma de 142.442,72 RON, cu care s-ar fi putut diminua cheltuielile bugetare ale instituţiei dacă Rachieru Ilie ar fi renegociat preţul contractului, întrucât contractul prevedea o reducere a acestor cheltuieli, iar inculpatul a ignorat voit această prevedere. Prin activitatea desfăşurată, inculpatul Rachieru Ilie a favorizat SC Multigama Tech SRL, care a obţinut în acest fel, prin livrarea unor produse necorespunzătoare, altele decât cele ofertate, un avantaj patrimonial echivalent cu prejudiciul înregistrat de RADET Constanţa. Prin livrarea unor pompe de termoficare neadecvate din punct de vedere tehnic, obiectivul final, şi anume modernizarea şi automatizarea reţelei de termoficare a municipiului Constanţa, a fost afectat. Pe parcursul derulării acestui contract, inculpatul Rachieru Ilie a primit de la inculpatul Gheorghiu Liviu, directorul firmei furnizoare, foloase care nu i se cuveneau, în cuantum total de 1.500 de euro, constând în plata unor cheltuieli de călătorie în scop turistic în Germania şi Olanda, efectuate la puţin timp după semnarea contractului şi pe parcursul derulării acestuia. În schimbul acestor servicii, Rachieru Ilie a acceptat livrarea către RADET Constanţa a pompelor de termoficare necorespunzătoare. Deranjat de refuzul constant al directoarei Direcţiei tehnice din cadrul RADET Constanţa de a accepta livrarea produselor necorespunzătoare, Rachieru Ilie a dispus revocarea acesteia din funcţie, ulterior fiind repusă în funcţie prin hotărâre judecătorească“, se arată în documentele procurorilor Anticorupţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.