Termoficare Constanța începe furnizarea căldurii în apartamentele constănțenilor

Calorifer. Foto: FB EnergotermTERMOFICARE Constanța reamintește celor interesați că potrivit prevederilor articolului 117 din H.G. nr. 425/1994, modificată prin H.G. nr. 337/2018, "începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 20:00 – 6:00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10 grade C sau mai mici".

Potrivit unui comunicat Termoficare Constanța, întrucât prima parte a lunii noiembrie a acestui an s-a caracterizat prin temperaturi exterioare peste cele de mai sus, iar prognoza meteo ne indică scăderea semnificativă a temperaturilor aerului în următoarele zile, municipalitatea a stabilit ca începerea furnizării căldurii să se facă în data de sâmbătă 12 noiembrie a.c., dată la care sunt îndeplinite cerințele.

„Acțiunea se derulează progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și starea de degradare a conductelor, cauzată de lipsa investițiilor din ultimii 30 de ani în special în rețeaua de transport a agentului termic.

Cu toate că prețurile la energie, carburanți și materiale, au crescut semnificativ în ultima perioadă, autoritatea publică locală, prin grija față de consumatori, a făcut eforturi să mențină prețul local al energiei termice facturată populației la 450 lei/Gcal, începând cu 1 noiembrie 2022.

Asociațiile de proprietari care doresc amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire pot solicita în scris acest lucru, prin reprezentanții legali, la registratura instituției din str. Badea Cârțan nr.14A sau prin email, la adresa: office@termoficare-constanta.ro .

Consumatorii de energie termică, inclusiv asociațiile de proprietari, au obligația de a se asigura că instalațiile proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcționare și că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor, inclusiv operațiunile de aerisire a caloriferelor din apartamente.

Dispeceratul societății TERMOFICARE Constanța și echipele de intervenție lucrează pentru soluționarea problemelor apărute în teren. Sesizarea problemelor care vor apărea se va face la telefon nr.: 0341.461.000 sau 0241.616.792“ - au precizat reprezentanții Termoficare Constanța.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Termoficare Constanța Revine apa caldă într-o zonă din municipiu. Iată zona vizată

20 May 2024 230

Termoficare Constanța Se oprește apa caldă într-o zonă din municipiu. Iată consumatorii afectați

20 May 2024 315

Revine apa caldă într-o zonă din Constanța. Vezi unde

20 May 2024 352

Cine va elabora cererea de finanțare pe proiectul „Creșterea capacității de cogenerare a sursei de producere a energiei termice pentru îmbunătățirea eficienței energetice în SACET Constanța”

17 May 2024 438

Termoficare Constanța Revine apa caldă într-o zonă din municipiu

16 May 2024 508

Termoficare Constanța SRL vrea să cumpere un buldoexcavator. Iată când are loc licitația (DOCUMENT)

16 May 2024 350

Vechile conducte de transport energie termică din Constanța, vândute la fier vechi. Când va avea loc licitația publică

16 May 2024 431

Termocentrale Constanța anunță că va fi reluată furnizarea apei calde

15 May 2024 532

Municipiul Constanța rămâne fără apă caldă! Anunțul Termocentrale Constanța

14 May 2024 2200

Termoficare Constanța Revine apa caldă și căldura la anumiți consumatori din Tomis Nord!

13 May 2024 477

Termoficare Constanța Apa caldă, oprită în urma unei avarii. Vezi unde

13 May 2024 670

Avarie Termoficare Constanța în Tomis Nord! Unde a fost întreruptă furnizarea apei calde

13 May 2024 398

Termoficare Constanța anunță programul de ridicare a proceselor verbale de stabilire a consumurilor

09 May 2024 432

Se oprește furnizarea apei calde în Constanța! Vezi dacă ești afectat

08 May 2024 892

Termoficare Constanța Mai mulți constănțeni au rămas fără apă caldă. Iată când se vor finaliza lucrările

08 May 2024 533