Teste negative false, descoperite de polițiștii de frontieră în P.T.F. Vama Veche



Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au depistat doi cetățeni român și doi cetățeni turci care au prezentat autorităţilor competente teste negative false pentru detecția infecţiei cu virusul SARS-CoV-2, cu scopul de a evita măsura carantinării.

Joi, 6 ianuarie 2022, în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche, pe sensul de intrare în țară, s-au prezentat doi cetățeni români și doi cetățeni turci, toţi bărbați, cu vârste cuprinse între 34 și 50 de ani, călătorind cu un autoturism.

Aceștia au prezentat autorităţilor competente, pentru control, teste PCR cu rezultate negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-COV-2.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, la solicitarea reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Constanţa, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, constatând faptul că documentele în cauză nu respecta condițiile de fond, iar datele înscrise în ele nu sunt reale.

În prezent, polițiștii de frontieră constanţeni efectuează verificări față de cele patru persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun. 

Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Constanţa au dispus carantinarea persoanelor în cauză, pentru o perioada de 14 zile, la adresele declarate de către acestea.

Sursa foto: unsplash.com/ Greenvalley Pictures 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția de Frontieră. Trei egipteni ascunși într-un microbuz, depistați la PTF Petea

06 Feb 2022 616

Peste 1200 metri de plasă monofilament confiscată de poliţiştii de frontieră

05 May 2015 933