Trei primării din județul Constanța beneficiază de contracte de finanțare prin PNRR (DOCUMENT)

PNRR. Foto: Facebook/Ministerul DezvoltăriiCseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 280 de noi contracte de finanțare, depuse în cadrul celor două apeluri de proiecte pentru componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență, în valoare totală de 565.605.148,28 de lei.

Potrivit MDLPA, contractele, încheiate între autoritățile publice locale din 255 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, vizează reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unor clădiri publice și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice și de mobilier urban inteligent, precum și prin dezvoltarea unor sisteme de monitorizare și siguranță a spațiului public al localităților și a unor sisteme de management local prin implementarea unor infrastructuri inteligente.

Până în prezent, prin cele patru componente ale PNRR, coordonate de Ministerul Dezvoltării, au fost semnate 3.914 contracte de finanțare, în valoare totală de 22.936.582.677,25 de lei, a precizat ministrul.

În județul Constanța au fost încheiate următoarele contracte:

COMUNA MIHAIL KOGĂLNICEANU Constanța  - SISTEM INTELIGENT DE MANAGEMENT LOCAL, Valoare  fără TVA -  1,844,880.28 lei; Valoare TVA -  350,527.25 lei și Valoare totală cu TVA - 2,195,407.53 lei

COMUNA MIRCEA VODĂ Constanța - Digitalizarea serviciilor comunei MIRCEA VODĂ  Valoare  fără TVA - 1,844,880.28 lei  Valoare TVA - 350,527.25 lei și Valoare totală cu TVA -2,195,407.53 lei

COMUNA VULTURU Constanța - Soluții smart pentru cresterea nivelului de confort si siguranta a cetatenilor în Comuna Vulturu, Judetul Constanta  Valoare  fără TVA - 254,626.66 lei Valoare TVA - 48,379.07 lei și Valoare totală cu TVA -303,005.73 lei

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se reabilitează școala din Mereni, județul Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 569

Cumpărări directe Un singur ofertant interesat de realizarea unui studiu de fezabilitate aferente pentru stațiile de reîncărcare vehicule electrice în municipiul Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 435

Cetățile Histria și Ulmetum, județul Constanța, au fost incluse în Programul Național România Atractivă (GALERIE FOTO)

16 May 2024 437

Finanțarea asigurată de PNRR Sistem de supraveghere video și spații urbane dotate cu infrastructuri TIC, implementat de Primăria Năvodari

15 May 2024 395

CJC a atribuit contractul finanțat prin PNRR Asociere de firme româno-spaniolă furnizează 25 de microbuze electrice pentru mai multe localități din județ (DOCUMENT)

14 May 2024 648

Licitații Constanța Școlile din comuna Agigea vor fi dotate cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale cu bani din PNRR (DOCUMENT)

09 May 2024 1047

Comuna 23 August cumpără cu 150.000 de euro echipamente digitale pentru înregistrarea lecțiilor (DOCUMENT)

08 May 2024 533

Licitații Constanța Primăria Ghindărești cumpără echipamente digitale pentru unitățile de invățământ din comună (DOCUMENT)

08 May 2024 355

Cumpărări directe DSVSA Constanța reabilitează două imobile. Anvan Proiectare SRL se va ocupa de proiectare și verificarea tehnică a proiectului (DOCUMENT)

01 May 2024 411

Liceul Tehnologic „Ion Bănescu“ Mangalia cumpără smartlab cu 100.000 de euro, prin PNRR (DOCUMENT)

01 May 2024 593

Mihai Lupu- „Peste cinci milioane de lei vor merge la mai multe asociaţii şi cluburi sportive din judeţul Constanţa“

30 Apr 2024 468

Licitații Constanța Primăria 23 August cumpără cu aproape 120.000 de euro mobilier școlar pentru Școala Gimnazială „George Coșbuc“, prin PNRR (DOCUMENT)

30 Apr 2024 477

Licitații Constanța Unitățile școlare din Tuzla vor fi dotate, prin Planul National de Redresare și Reziliență, cu mobilier școlar și echipamente digitale (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 423

Licitații Constanța Primăria Medgidia cumpără mobilier școlar, materiale didactice și echipamente cu peste 730.000 de euro (DOCUMENT)

28 Apr 2024 487

Investiție de peste 500.000 de lei la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța. Ce vrea să cumpere unitatea de învățământ (DOCUMENT)

28 Apr 2024 483