Trupul neinsufletit al actorului Vasile Cojocaru, depus mai intai la Catedrala (galerie foto)

cojocaru.jpgAcesta va fi mutat abia astăzi, în jurul orei 10.00, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski

Ieri, la ora 13.00, trupul neînsufleţit al actorului a ajuns la Catedrala Episcopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. Chiar dacă iniţial s-a anunţat că toţi cei care l-au cunoscut şi iubit îşi pot lua rămas bun de la actorul, poetul şi profesorul Vasile Cojocaru la Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski, totuşi acest lucru se va întâmpla abia în această dimineaţă, începând cu ora 10.00.

Vasile Cojocaru a plecat dintre noi miercuri, în jurul orei 9.00. Se afla în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, acolo unde urma să aibă lecţii de teatru cu studenţii de la această specializare, de la Universitatea Ovidius. Brusc i s-a făcut rău şi chiar dacă un echipaj SMURD a ajuns acolo în câteva minute şi l-au resuscitat aproximativ o oră, nu au reuşit să-l salveze.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de elevi intoxicați la Timiș. DSP a intervenit

03 Apr 2024 454

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 783

Proiectul pilot de reorganizare a IPJ Constanţa, printre soluțiile implementate în 2023 în plan structural-organizatoric de Poliția Română

10 Feb 2024 1377

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ce posturi sunt scoase la concurs

22 Nov 2023 1400

În primele zece luni ale anului 2023 Peste 23.000 de participanţi la cursurile organizate de ANOFM

16 Nov 2023 648

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

31 Oct 2023 749

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

30 Oct 2023 708

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

29 Oct 2023 702

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

28 Oct 2023 690

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

27 Oct 2023 592

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

26 Oct 2023 540

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

25 Oct 2023 699

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

24 Oct 2023 718

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

23 Oct 2023 624

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

22 Oct 2023 630