Trupul neînsufleţit al lui Leo Iorga va fi depus luni la Casa Eliad, iar marți va fi înmormântat


Luni, 4 noiembrie, trupul neînsufleţit al artistului Leo Iorga va fi depus la Casa Eliad (vis-a-vis de Biserica Sf. Mina), iar înmormântarea va avea loc marţi, 5 noiembrie, la cimitirul Bellu, scrie Antena 3.

„'După ani şi ani' în care s-a luptat cu boala, vocea inconfundabilă a lui Leo a tăcut. De data asta, definitiv. Boala l-a învins, deşi de aproape 9 ani s-a 'luat la trântă' cu ea. Uneori a reuşit s-o împingă de lângă el, spunându-i şi spunându-şi 'Eu mai am de cântat'. Şi a urcat din nou pe scenă. Alteori boala a fost mai puternică decât el şi doar împreună cu aceia care l-au iubit şi i-au fost alături a putut-o înlătura, pentru o vreme, din calea lui. În 2011, după ce Leo a fost supus operaţiei pentru extirparea tumorii la plămân, prima întrebare a lui adresată medicului, când şi-a revenit din anestezie, a fost: 'Când pot să cânt?'. Şi după şase luni a urcat pe scenă - locul drag lui, unde publicul îl aştepta. Dar boala a recidivat, au apărut metastaze - la cap, la glanda suprarenală, apoi din nou la cap, din nou la plămân, apoi metastaze osoase”, relatează familia artistului, în comunicat.


Solistul rock Leo Iorga, fost membru al trupelor Cargo, Compact, Schimbul 3, PACT by Leo Iorga & Adi Ordean, s-a născut la 2 decembrie 1964, la Arad.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un an fără Leo Iorga! Mesajul dureros al soției cântărețului

02 Nov 2020 745

Muzicianul Leo Iorga s-a stins din viață! (video)

02 Nov 2019 2121

Muzicianul Leo Iorga trece prin clipe grele. „Poate că nu mai eram în viață dacă nu aveam fanii“

30 Aug 2016 2984

Leo Iorga va intra din nou sub bisturiu. Urmează a patra operație pe creier

20 Sep 2015 1365

Leo Iorga a trecut prin a patra operaţie. Cancerul a recidivat

11 Jul 2015 2348

Melodia zilei Pact by Leo Iorga & Adi Ordean - Iartă-mă, te rog

22 Jun 2015 1988

Leo Iorga şi Adrian Ordean, în Club Phoenix

11 Dec 2014 1207

Aniversare tristă O legendă a muzicii rock din România împlinește 50 de ani (video)

02 Dec 2014 2133

Leo Iorga, aproape să leşine, la Mangalia

25 Aug 2014 1730

Callatis Fest, în Portul turistic Mangalia

21 Aug 2014 1552

Litoral Tv Petrecerea continuă la Năvodari (galerie foto)

02 Aug 2014 1579

Pact by Leo Iorga & Adi Ordean lansează un nou album, în Club Phoenix din Constanţa

11 May 2014 1546

Leo Iorga, de la Compact, are grave probleme de sănătate

03 May 2014 2275

Doliu în formaţia Pact

10 Nov 2013 1562

Ultima seara la Hanul Timisoreana din Constanta sambata seara, Leo Iorga si Pacifica

06 Jul 2012 1237