Un bărbat care conducea o barcă pe brațul Sulina, împreună cu un alt adult și un copil, a avut nevoie de ajutor. Ce s-a întâmplat (VIDEO)

imagine de la eveniment, foto: Garda de Coastă
Cei de la Grupul de Nave Sulina, au dat din nou dovadă de profesionalism și promptitudine în misiunile pe care le au de desfășurat.

Acești au intervenit la solicitarea unui bărbat care a avut nevoie de ajutor, pe o barcă de pe brațul Sulina. Cu el se mai aflau un adult și un copil! Evenimentul a avut loc joi seara. 


Anunțul Gărzii de Coastă 


- 112! Ce urgență aveți?

- Bună seara! Avem nevoie de ajutor. Conduceam o barcă pe brațul Sulina, și din cauza fumului dens provocat de un incendiu de vegetație și a întunericului, am pierdut controlul acesteia, și am eșuat în stuful de pe marginea apei. Cu mine se mai află un adult și un copil!

Discuția dintre aceștia a continuat pentru stabilirea cât mai bine a circumstanțelor și a zonei, iar în paralel, colegii noștri de la I.S.U. Tulcea ne-au solicitat sprijin.

Din nou experiența polițiștilor de frontieră ai Gărzii de Coastă și-a spus cuvântul. Cunoscând bine zona și având abilitățile necesare conducerii unei ambarcațiuni în astfel de situații, pe o vizibilitate redusă, au identificat rapid persoanele aflate în pericol, pe care le-au recuperat și le-au predat șalupei ambulanței Sulina. Cele trei persoane sunt în siguranță.


Felicitări colegilor noștri din cadrul Grupului de Nave Sulina, care au dat din nou dovadă de profesionalism și promptitudine în misiunile pe care le au de desfășurat.


 

Sursa video: Garda de Coastă 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri contrafăcute în valoare de 32.000 lei, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche

25 Apr 2024 282

Licitație la Garda de Coastă în valoare de peste 4 milioane de lei! (DOCUMENT)

21 Apr 2024 354

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1408

Cumpărări directe Constanța Garda de Coastă cumpără endoscop pentru inspecția spațiilor greu accesibile (DOCUMENT)

12 Apr 2024 506

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 384

Achiziții Constanța Licitație de aproape 700.000 de euro organizată de Garda de Coastă. Când va avea loc (DOCUMENT)

10 Apr 2024 367

Oficial de la Forțele Navale Române despre obiectul plutitor observat pe brațul Chilia Veche

08 Apr 2024 428

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 510

Articole vestimentare și încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 2 milioane de lei, descoperite de polițiștii de frontieră din Constanța (FOTO)

05 Apr 2024 418

Licitații Constanța Garda de Coastă își asigură parcul de autovehicule pentru mai mult de 360.000 de lei (DOCUMENT)

02 Apr 2024 561

Motoare de barcă, în valoare de 45.000 lei, căutate de autoritățile altor state, depistate de polițiștii de frontieră în județul Tulcea

01 Apr 2024 391

Schimbări în conducerea Gărzii de Coastă! Cine sunt cei împuterniciți la comanda instituției

27 Mar 2024 874

Descoperiți de polițiștii de frontieră, lângă Rasova, județul Constanța, în timp ce transportau 3000 litri de motorină furată (VIDEO)

25 Mar 2024 726

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 818

Captură în PTF Negru Vodă, județul Constanța! Ce au găsit polițiștii de frontieră într-un autoturism sosit din Turcia (GALERIE FOTO)

20 Mar 2024 528