Un bărbat din Satu Mare a fost arestat după și-a violat băiatul de 4 ani pentru a se răzbuna pe mama copilului

Un bărbat din municipiul Carei, județul Satu Mare, a fost arestat vineri, 18 februarie, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, după ce acesta și-a bătut și violat propriul copil în vârstă de patru ani.


Scenele cumplite au fost filmate și trimise mamei, aflată în străinătate, pentru a o va convinge să se întoarcă la el, în România.


 
„La data de 17 februarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 31 de ani, din Carei, l-ar fi agresat fizic, pe fiul său, de 5 ani.

Din verificările efectuate de către polițiști, aceștia au constatat faptul că cele sesizate, se confirmă.


Minorul a fost instituționalizat în cadrul C.A.I.V.T.P.A.N.E. “Andrei” din Satu Mare.



Pe numele bărbatului, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.



Verificările în cauză continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violență în familie”, a transmis IPJ Satu Mare.


Filmul a fost prezentat Judecătoriei Carei, iar pe numele bărbatului a fost emis un mandat de arestare preventivă. Bărbatul riscă să fie acuzat și de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv pornografie infantilă.

Foto cu caracter ilustrativ Pixabay

Sursa portalsm.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident mortal între 23 August şi Mangalia! S-au cerut daune de peste 2 milioane de euro. Ce a decis, în final, Curtea de Apel Constanța

30 Apr 2024 1027

Accidentul mortal de la ieșire din 2 Mai spre Mangalia, suprins de camerele de supraveghere (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9830

Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța (VIDEO)

30 Apr 2024 4243

Știri Constanța Conducător auto sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN 38, în comuna Amzacea

28 Apr 2024 582

Judecătorii de la Tribunal au suspendat procesul între Consiliul Local Limanu și afaceristul Marius Bărbat, fost comisar în cadrul Serviciului Antifraudă

28 Apr 2024 519

Bărbat găsit decedat pe o plajă din Mamaia! Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

28 Apr 2024 932

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 609

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 827

Inconștiență în trafic în județul Constanța! Șofer turmentat depistat pe DN 3, în orașul Murfatlar

24 Apr 2024 675

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 676

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 472

Județul Constanța Oficial de la Parchet - 60 de zile sub control judiciar pentru bărbatul implicat în scandalul din Eforie Nord

23 Apr 2024 409

Județul Constanța Urmărire ca în filme, în Mihail Kogălniceanu - A condus fără permis, a fugit de poliție, a abandonat autoturismul, a fost prins și încarcerat pentru 24 de ore

22 Apr 2024 790

Un șofer a reclamat la poliție că a fost implicat într-o tamponare pe bulevardul Aurel Vlaicu din Constanța! Incredibil ce au constatat polițiștii

21 Apr 2024 827

Detalii exclusive din dosar! Caz șocant în Constanța! Bărbat incendiat cu alcool medicinal – „Îmi pare extrem de rău pentru ceea ce s-a întâmplat“ (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1060