Un teren din zona Cora Brătianu, Constanța, a trecut din domeniul privat în cel public



Sursa foto:Primăria Constanța




 
  • O zonă de agrement va fi amenajată în zona Brătianu, pe un teren care a intrat în domeniul public al municipiului Constanța, potrivit Primăriei Constanța.
 
Primăria Municipiului Constanța a făcut demersuri pentru trecerea din domeniul privat în domeniul public a terenului situat în zona Cora Brătianu.
 
Odată intrate în domeniul public al municipiului Constanța, terenurile nu mai pot fi înstrăinate. Astfel, prin H.C.L. nr. 513/2023 s-a aprobat apartenența terenului situat la intersecția dintre strada Cumpenei și bulevardul I.C. Brătianu, cu suprafața de 5.580 mp și a terenului situat pe strada Cumpenei, nr. 61 C, cu suprafața de 2.177 mp, la domeniul public al municipiului Constanța, cu destinația de spațiu verde.
 

„În vederea unei utilizări mai eficiente a terenurilor, departamentul de specialitate  din cadrul Primăriei a realizat documentația necesară pentru procedura de alipire a acestora. În luna martie a acestui an proiectul de hotărâre a fost aprobat de consilierii locali. Terenul cu o suprafață de aproximativ 8.000 mp a intrat în circuitul public, fiind redat comunității.
Zona va fi valorificată în interesul constănțenilor, vor fi amenajate spații pentru petrecerea timpului liber”, se arată în comunicatul primăriei.

 
Trecerea terenurilor aflate în domeniul privat al municipiului Constanța în domeniul public, cu destinația de spațiu verde, reprezintă una dintre prioritățile administrației locale, potrivit sursei.
 
 

 
Citește și
 Galeria Cora Brătianu Constanța devine Supernova Constanța (GALERIE FOTO)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Primăria Saraiu a cumpărat servicii de cadastru sistematic. Iată de la ce firmă (DOCUMENTE)

16 Jun 2024 131

În Constanța Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițiștii locali

16 Jun 2024 268

Cumpărări directe Constanța Primăria Vulturu vrea să înregistreze 540 de imobile din extravilan în sistemul integrat de cadastru. Cine a câștigat contractul (DOCUMENTE)

15 Jun 2024 403

Primăria Medgidia, în doliu. „A trecut în neființă o colegă deosebită și un om de bază în echipa Primăriei“

15 Jun 2024 1107

Știri Constanța Amenzi și ridicări de vehicule abandonate în municipiu! (FOTO)

15 Jun 2024 488

Primăria Constanța pierde definitiv un proces în fața firmei Progress Consulting SRL, care administrează cimitirul municipal

14 Jun 2024 644

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților la Primăria Castelu, județul Constanța (DOCUMENTE)

14 Jun 2024 608

Știri Constanța Turneul final al Campionatului European va putea fi urmărit în Parcul Gării

14 Jun 2024 395

Știri Constanța Tânăr surprins de poliție, făcând graffiti pe un perete al clădirii fostului Teatru de vară (FOTO)

14 Jun 2024 497

Primăria Municipiului Constanța anunță restricții de trafic pe o stradă din Constanța, pentru reabilitări. Vezi în ce zonă

14 Jun 2024 612

Știri Constanța Lucrările de la intersecția bulevardului Tomis cu strada Soveja, inclusiv cele de asfaltare, finalizate

14 Jun 2024 598

Alegeri locale 2024Averea și interesele candidaților pentru funcția de primar al comunei Săcele, județul Constanța (DOCUMENTE)

13 Jun 2024 633

Asociația Foștilor Deținuți Politic - filiala Constanța, eveniment dedicat memoriei deținuților politic, la „Muzeul în aer liber“ de la Memorialul Poarta Albă (FOTO)

13 Jun 2024 670

Firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța pierde un proces în fața Primăriei Constanța

13 Jun 2024 649

Primăria Constanța le cere locuitorilor dintr-un bloc de pe bd. I.C. Brătianu să își demoleze garajele. Ele se află pe terenul CFR (FOTO)

13 Jun 2024 4579