Universitatea Ovidius Constanța organizează o dezbatere cu tema diseminării rezultatelor cercetării din domeniul medical



Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) organizează sâmbătă, 24 februarie 2024, dezbaterea cu tema „Consilierea în cariera de cercetător: Diseminarea rezultatelor cercetării din domeniul medical”.
 
Manifestarea care va avea loc în Amfiteatrul Facultății de Medicină din campusul universitar, Corp B (Aleea Universității nr. 1), începând cu ora 09.00, este organizată în cadrul Proiectului „Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător – AD. AUGUSTA”.
 
La eveniment vor participa, în calitate de invitați, conf. univ. dr. Cristian Surcel și asist. univ. dr. Cristian Mirvald, de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, alături de care se vor afla prof. univ. dr. Doina Ecaterina Tofolean, decanul Facultății de Medicină din cadrul UOC, prof. univ. dr. Elena Danteș, directorul proiectului AD. AUGUSTA, și conf. univ. dr. habil. Lucian Petcu, de la Facultatea de Stomatologie a UOC.
 
„Dezbaterea se va axa pe abordarea conceptelor derivate din cercetare și a consecințelor acestora pentru viața comunității și va oferi un mediu propice pentru împărtășirea ideilor în vederea consolidării echipelor din cadrul proiectului AD. AUGUSTA”, precizează prof. univ. dr. Elena Danteș.
 
Manifestarea se adresează doctoranzilor și cadrelor didactice de cercetare din domeniul medical.
Proiectul „Înființarea și dezvoltarea Centrului Regional Sud-Est pentru orientarea în cariera de cercetător AD AUGUSTA(cod 2/16.11.2022) este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (Investiția 10. Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM - Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării).
 
Citește și:
Universitatea Ovidius din Constanța, gazdă pentru Cafeneaua Științei - eveniment interactiv despre direcțiile noi de cercetare în domeniul medical

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 296

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 409

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 516

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 426

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 556

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 656

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 366

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 324

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 395

Conferința „Identitate românească în comunitatea europeană”, la Universitatea Ovidius Constanța

21 Apr 2024 612

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 815

Universitatea „Ovidius” Constanța, gazda lansării volumului „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”, o lucrare despre regiunea Moldova

17 Apr 2024 469

Studentă la Universitatea „Ovidius” Constanța Andreea Lungan, medaliată cu bronz la Concursul Studențesc de Matematică SEEMOUS

16 Apr 2024 528

Istoriografia română la ceas de sărbătoare Profesoara UOC Viorica Moisuc - Nonaginta Annis!

15 Apr 2024 754

La Universitatea „Ovidius” Constanța se va lansa volumul „Regionalizarea. Către un model de bună guvernanță a României”

14 Apr 2024 646