UPDATE. Percheziții la cântăreții de manele! Cum s-ar fi încercat inducerea în eroare a unei instituții publice din Constanța

Percheziții, imagine cu rol ilustrativ
UPDATE 

Surse judiciare arata ca instituția publica în cauză este Agenția Județeană pentru Plăti și Inspecție Socială.  

De asemenea, tot potrivit surselor noastre, cei luați în colimator sunt presupuși cântăreți preponderent de manele.




Astăzi, 20 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare 56 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța, la persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.

Din cercetări a reieșit faptul că un bărbat, în calitate de administrator al unei societăți comerciale, ar fi întocmit, în fals, contracte de cesiune de drepturi de autor, pe numele a 90 de persoane, care aveau ca obiect evenimente la care aceștia trebuiau să participe, în calitate de artiști, și care urmau să se desfășoare la diferite localuri din județul Constanța. , informează IPJ Constanța. 

Persoanele în cauză ar fi indus în eroare sau ar fi încercat să inducă în eroare o instituție publică din Constanța, prin depunerea unor cereri prin care solicitau indemnizații lunare pentru perioada octombrie 2020 - ianuarie 2021, utilizând contractele de cesiune drepturi de autor încheiate cu societatea comercială a bărbatului menționat inițial, declarând că le-ar fi fost întreruptă activitatea de artist, ca urmare a pandemiei COVID-19, deși aceștia fie nu aveau calitatea de artist, fie nu îndeplineau condițiile pentru obținerea indemnizației. 

La finalizarea perchezițiilor, au fost depistate și conduse la sediu, pentru audieri, 63 de persoane.

Prejudiciul estimat este de peste 700.000 de lei. 

La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, ai Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța și ai Serviciului de Poliție Transporturi Maritime.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal la un botez, într-un restaurant din stațiunea Mamaia. Mai multe persoane, reținute

12 Oct 2022 3414

Percheziții în județul Constanța la suspecți de trafic de droguri. Zeci de persoane conduse la audieri (galerie foto)

27 Mar 2019 2339