Verificări ale IPJ Vaslui și Spitalul Municipal Bîrlad, în urma apariției unor imagini cu un pacient agresat


Sursa foto: Facebook

 
  • Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui şi ai Spitalului de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad au demarat verificări după ce, în spaţiul public, a apărut o înregistrare video cu un pacient agresat fizic şi verbal de angajaţi ai unităţii medicale, în Compartimentul de Primiri Urgenţe, potrivit Agerpres.

"În urma apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări video dintr-o unitate medicală din municipiul Bârlad, la nivelul instituţiei s-a dispus demararea de verificări, urmând să fie stabilite măsurile legale", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Oana Şopu.


La nivelul Spitalului municipal Bârlad urmează să se desfăşoare o cercetare disciplinară a angajaţilor.

"În urma apariţiei în spaţiul public a unei înregistrări audio-video în care doi salariaţi din cadrul CPU, un brancardier şi o infirmieră, mobilizează brutal un pacient vârstnic, asociat cu un limbaj neadecvat, conducerea s-a autosesizat şi a demarat o anchetă internă pentru analizarea situaţiei. Celor doi angajaţi li s-au solicitat note explicative şi s-a hotărât demararea procedurii disciplinare, Comisia de Disciplină urmând a se întruni pe data de 2 februarie. Până la finalizarea cercetării disciplinare, cei doi angajaţi vor fi atent monitorizaţi de asistentul de tură pe întreg parcursul activităţii", se precizează într-un comunicat de presă transmis de Spitalul "Elena Beldiman" Bârlad.


Reprezentanţii unităţii medicale au mai informat că nu tolerează astfel de comportamente şi au dat asigurări că vor lua măsurile legale la finalizarea anchetei.
 
Citește și
Oficial de la IPJ Constanța, despre mașina răsturnată în zona Baba Novac. Unul din șoferii implicați, ar fi părăsit locul accidentului (VIDEO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ VasluiActivități pentru combaterea faptelor ilicite de comerț și a altor fapte cu impact negativ asupra siguranței cetățeanului

23 Apr 2024 237

Grădiniță sancționată de polițiști după ce doi copii de 3 ani au plecat fără să fie observați de educatoare

14 Apr 2024 499

IPJ VasluiPoliția Orașului Murgeni a pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea

09 Apr 2024 263

IPJ VasluiTâlhărie în comuna Crețești

29 Mar 2024 338

IPJ VasluiPoliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut doi tineri

12 Mar 2024 453

IPJ VasluiPolițiștii din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au reținut un bărbat, în vârstă de 55 de ani,

12 Mar 2024 653

IPJ VasluiPolițist medaliat

08 Mar 2024 406

IPJ VasluiPolițiștii au reținut doi bărbați din comuna Cozmești

04 Mar 2024 365

IPJ VasluiPolițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane

04 Mar 2024 362

IPJ VasluiAcțiuni ale polițiștilor vasluieni

04 Mar 2024 307

IPJ VasluiServiciul de patrulare și supraveghere trafic rutier pe strada Colonel Simionescu Sava din municipiul Bârlad a depistat și oprit o autoutilitară

20 Feb 2024 518

IPJ VasluiAcțiuni ale polițiștilor vasluieni

20 Feb 2024 374

IPJ VasluiPoliţiştii Serviciului Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea

20 Feb 2024 382

IPJ VasluiPolițiștii au depistat două persoane urmărite internațional

02 Feb 2024 495

IPJ VasluiBărbat condus la Penitenciarul Vaslui

19 Jan 2024 442