Votul valabil vs. votul nulBEC a hotărât să schimbe regulile la alegerile locale

Spre deosebire de anii trecuţi, la alegerile locale din 2012, buletinele de vot mâzgălite de alegători sau cele pe care aceştia vor pune mai multe ştampile vor fi considerate valabile, potrivit unei decizii a Biroului Electoral Central.

Astfel, în premieră, buletinele de vot mâzgălite de alegători vor fi considerate totuşi valabile dacă vor avea ştampila „votat" amplasată corect într-un singur patrulater. De asemenea, vor fi valabile şi buletinele cu mai multe ştampile. Cu aceeaşi condiţie, ca ştampila să fie încadrată corect în patrulaterul destinat candidatului.
Decizia Biroului Electoral Central reprezintă o premieră, pentru că în anii trecuţi buletinele de vot pe care alegătorii găseau de cuviinţă să lase diferite mesaje, mai mult sau mai puţin ortodoxe, sau să scrie numele altor candidaţi erau anulate, la fel şi cele cu mai multe ştampile.

Biroul Electoral Central a stabilit că voturi valabil exprimate la alegerile din 10 iunie sunt cele în care ştampila cu menţiunea „votat" este aplicată în interiorul unui singur patrulater. Totodată, se consideră valabil exprimat şi votul în care ştampila cu menţiunea „votat" depăşeşte limitele patrulaterului, dar opţiunea alegătorului este evidentă, inclusiv situaţia în care ştampila este doar tangentă la un patrulater, dar nu atinge altul.

Dacă ştampila cu menţiunea „votat" este aplicată în interiorul unui singur patrulater, dar pe buletinul de vot sunt înscrise diverse menţiuni ale alegătorului, votul este considerat valabil exprimat, indiferent de menţiunile care apar pe acesta.
BEC a mai stabilit că sunt considerate voturi nule când pe buletinul de vot nu a fost aplicată ştampila de control a secţiei de votare sau când buletinul are alt model decât cel legal aprobat.
Vot nul este şi atunci când nu a fost aplicată ştampila cu menţiunea „votat" în niciun patrulater sau când aceasta este pusă în două sau mai multe patrulatere. Dacă ştampila cu menţiunea „votat" a fost aplicată în exteriorul patrulaterelor sau aceasta atinge două sau mai multe patrulatere, votul este, de asemenea, nul.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

BEC Decizii privind alcătuirea birourilor electorale ale secţiilor de votare

10 May 2024 93

BEC Lista candidaților la alegerile europarlamentare a fost completată cu alte trei nume. Despre cine este vorba?

10 May 2024 303

BEC De vineri, 10 mai 2024, începe oficial campania electorală pentru alegerile din iunie

09 May 2024 337

BEC Primarii vor stabili locuri speciale pentru afişaj electoral pentru alegerile locale și cele europarlamentare

08 May 2024 535

Oficial de la Biroul Electoral Central! Când se stabilește ordinea de înscriere pe buletinele de vot pentru alegerile locale

08 May 2024 543

BEC A fost publicat specimenul buletinului de vot pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024(DOCUMENT)

07 May 2024 664

PMP a atacat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o hotărâre a BEC privind reprezentarea în secţiile de vot din străinătate şi a cerut anularea ei

03 May 2024 444

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 511

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 596

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

27 Apr 2024 991

BEC Tragerea la sorți pentru stabilirea numărului de ordine pe buletinele de vot are loc luni

27 Apr 2024 670

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 815

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 504

Ludovic Orban a depus la BEC o solicitare de clarificare privind votul în altă localitate

13 Apr 2024 491

15 partide și 7 candidați independenți au depus candidaturi pentru alegerile europarlamentare

13 Apr 2024 644