Zbumzzi. Spectacolele copilăriei în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța


 
  • „Lumea poveștilor”, „Piatra din casă” și „Albă-ca-zăpada” sunt spectacolele pe care trupa Zbumzzi le-a propus prichindeilor vara aceasta, în cadrul proiectului „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?”.

Bine primite de cei mici, dar și de cei mari, bucuroși să evadeze în lumea cea fără de griji a copilăriei, spectacolele Zbumzzi se mai pot vedea în Parcul Arheologic de lângă Primăria Constanța, și săptămâna aceasta, pentru ultima dată.

Marți, 24 august, de la ora 19.30, cei mici sunt invitați să urmărească „Lumea poveștilor”, un musical dinamic pentru copii, plin de învățăminte, pus în scenă de Daniela Vitcu, pe un text de Carmen Aldea Vlad, muzică, de Alexandru Neș și mișcare scenică, de Alice Safta.

Miercuri, de la ora 19.30, în program se află inclusă comedia muzicală „Piatra din casă”, după Vasile Alecsandri.

Joi, de la aceeași oră, prichindeii sunt așteptați să participe la spectacolul interactiv „Albă-ca-Zăpada”, după Frații Grimm.

Nu uitați, spectacolele încheie după-amiezile Zbumzzi, deoarece startul la distracție se dă de la ora 16.00, marți cu „Cursa cu Zbumstacole”, miercuri cu „Constanța are talent cu Zbumzzi” și joi cu o „Căutare de comori în Ținutul Zbumzzi”.

Participarea la evenimentele Zbumzzi este liberă!

Proiectul „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?”, organizat de Oțeleanu Ioana Cătălina PFA și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, se desfășoară în perioada 3-26 august. Acesta este un proiect de Interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, fonduri alocate prin contractul de finanțare nerambursabilă nr. 139291/13.07.2020. Valoarea totală a proiectului este de 190.000 lei.


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Vacanța de vară cu Zbumzzi” este pe ultima sută de metri!

25 Aug 2022 1213

„Vacanța de vară cu Zbumzzi” se apropie de final. Ce surprize îi așteaptă pe micuții de la malul mării

23 Aug 2022 976

Hai la joacă cu Trupa Zbumzzi!

22 Aug 2022 838

Trupa Zbumzzi continuă vacanța cu o nouă rundă de distracție în Parcul Arheologic!

16 Aug 2022 759

Proiectul „Vacanța de vară cu Zbumzzi” vă invită la joacă!

11 Aug 2022 922

Trupa Zbumzzi te invită la spectacol!

10 Aug 2022 875

Constanța Proiect pentru tineret - „Vacanța de vară cu Zbumzzi”

08 Aug 2022 1012

Hai la joacă cu Trupa Zbumzzi!

05 Aug 2022 780

Proiectul „Vacanța de vară cu Zbumzzi” continuă!

01 Aug 2022 762

Hai la joacă cu Trupa Zbumzzi!

26 Jul 2022 695

Proiectul „Hip Hip... Cine este Zbumzzi?” s-a încheiat. Cei mici au petrecut momente de neuitat la Constanța

29 Aug 2021 1697

Constanța Copiii, așteptați în Parcul Arheologic la ultimele întâlniri din cadrul proiectului „Hip Hip... Cine este Zbumzzi”

25 Aug 2021 4920

Constanța. Proiectul „Hip Hip... Cine este Zbumzzi” se apropie de final

24 Aug 2021 1658

Constanţa. Penultima săptămână „Hip Hip... Cine este Zbumzzi”, la final

20 Aug 2021 1901

Spectacolele continuă în Parcul Arheologic din Constanța. Magia Zbumzzi, arhivată prin filmulețe și fotografii

20 Aug 2021 2027